Fff, sunt cea mai nervoasa femeie din lume. Stabilit, sunt si idioata! Pentru ca ma ocup de evenimentul ala de Sambata, din club Pat, Muzica retro and so on, and so on, am decis sa ma informez despre notiunea de twitter. I'll be damn!!! Am si eu calitatile mele, dar sa invat chestii noi, nu suport! Asa ca am intrat pe pagina de inceput, mi-am facut cont si mi-am pus poza. Now what? Am cersit mila de la o prietena care e mai desteapta decat mine, iar ea, pentru ca vroia cu adevarat sa ma ajute, imi poza monitorul si mi-l trimitea pe mes, ca sa vad cum. Sunt "retard", stiu, dar chiar imi dorea. Si acum am, si nu, nu ma simt cu nimic mai... desteapta, bogata, coafata sau frezata. Sunt aceeasi Diana, doar ca am si un nefolositor cont de twitter:).

Nuuu, acum am primit pe yahoo "vestea" ca mai am inca un om care ma urmareste. Iupiii!!! Mai fratilor, tehnologia e bullshit!!! Dar avem nevoie de ea:)

Pentru ca nu scriu numai despre muzica...

Relatia mea cu ceea ce s-a numit comunismul s-a incheiat o data cu inceputul constientizarii lui. Nu mi-am dorit sa fiu pionier, nu mi-am dorit banane sau portocale, nici jucarii complicate. Aproape ca nici nu am simtit despre ce era vorba. Mama si tata primeau musafiri seara, stateau la cafele, la seminte negre si faceau glume deochiate. Cam atat mai stiu. Eu imi doream, de pe atunci, sa fiu mare (mareata, poate)... imi mai doresc si acum... Atunci ma visam dansatoare, apoi stirista. Apoi doctorita, apoi... nu mai stiu.
Am mai citit cate ceva despre comunism, insa nimic nu mi-a dezvaluit atat de aproape acea perioada plina de intorsaturi istorice si sentimentale, ca Trenul de Trieste, de Domnica Radulescu. Cartea exista de ceva timp, aproape un an, insa nu am apucat sa o citesc pe orizontal. Doar pe oblic.
So...
O carte despre o viata. Despre iubire - inainte de toate -, despre social, despre bani, despre minciuna si nesiguranta, despre instrainare - dor, dor, dor - si, din nou, despre iubire.
Am vazut Romania comunista prin ochii unui copil, prin ochii unei adolescente care nu dadea doi bani pe cozile la paine, pe bancurile cu Ceausescu si hartia igienica (pentru care era nevoie sa stai la aceleasi cozi infernale), prin ochii unei tinere care se zbatea in incertitudini, intre iubire si teama ca al ei Mihai (marea iubire a vietii, dar despre asta avea sa afle mai tarziu) ar fi putut fi securist. Fuga frauduloasa din tara, o Italie frumoasa, o America urata. O America dureros de rece si de departe. Un sot anost si un banc care mi-a placut teribil: americanii isi bat joc de viata lor, apoi merg la psiholog.
O femeie matura, macinata de griji si de cotidian, careia ii este teama ca lacrimile nu i se vor mai opri niciodata. Un destin norocos, dar chinuit, deopotriva. Cuvantul dor, care nu lasa romanii sa stea departe de cei care inteleg semnificatia acestui cuvant.
Si inapoi acasa, prea tarziu ca sa fie tanara si prea devreme ca sa fie batrana, prea indragostita de Mihai, prea istovita si fara de speranta. Fericita.
O poveste frumoasa, fara o abordare sofistricata, doar... sincera.

"...aceasta editie Blackout ii are ca invitat special pe Raku. Am vorbit de materialul lui, "Rezistenta", asa ca fii cu ochii pe interviu. Invitati ca ICSU, Raparta, Beardyman, Askos, Kazi Ploae si multi altii gasesti doar in Blackout Magazine nr 6..." Mai multe gasesti pe www.blackoutmagazine.ro

Iar am facut-o lata! Fireste. Nu ma asteptam la altceva. Doar ca sunt foarte confuza vizavi de castigatorul Eurovizion. Norvegia. Ok, baiatul ala are voce, are zambet, are o piesa dinamica, foarte “in trend” pentru un moment de relax din Stapanul Inelelor, dar nu mi se pare ca merita atat fast si atatia lauri ca sa fie desemnat castigator…. Nu ca tin cu Elena, dar diferenta dintre ei nu a fost atat de abisala… Gresesc eu? Sunt eu prea patrioata in subiectivismul meu? Unde este extraordinatul, unde este spectacolul, unde este waaaw-ul din piesa norvegienilor? Parerea mea este ca lipseste… ca juriul se saturase de diversitate si ca, na, norvegia e “sweet enough”. Damn! Am facut-o si anul acesta. Dar am facut-o aiurea. Un loc trei, patru, opt, dar chiar asa? Oricum nu vad sa castigam vreodata acest concurs si, personal, m-am saturat sa incercam marea cu degetul, sa investim atat de mult timp si atat de multa energie intr-un joc care nu ne-a dovedit niciodata ca ne merita. Daca ar fi dupa mine as spune “Fuck Eurovision” si sa ne mai lase in pace…

Poate ca nu este Elena cea mai talentata de pe planeta, dar si vad cum o sa arunce toata lumea cu noroi in ea, dupa ce i-am suflat, cu totii, intre penele din fatza, pentru ca a castigat preselectia nationala. Pana sambata era frumoasa, talentata, minunata. Acum, ,daca a pierdut, o sa fie prea slaba, nu foarte inspirata si asa mai departe…

... poate ca am eu o zi proasta. De obicei, cand esti deceptionat de "mediul inconjurator" te pui pe scris. Nu de alta dar nimeni nu vrea sa auda un om care se vaita incontinuu. Eu nu ma vait incontinuu, dar uneori nu mai pot! Si atunci ma bag pe blog. Fie pe asta, fie pe celalat...

Oamenii (sau cei de care m-am lovit eu in ultimul timp) nu mai au cuvant. Saptamana trecuta am fost sa vad o garsoniera pentru ca trebuia sa ma mut. Am ajuns la Timpuri Noi, la un bloc decent, am vazut o garsoniera aranjata, destul de ingrijita, a unei dudui de numai 25 de ani din Petrosani. Duduie blonda, sustinuta din dreapta spate de o mama roscata, uscata, cu un zambet care dezvaluia o serie de dinti de aur.

Na, destul de sociabile femeile. Mi-au retinut numele din prima, am discutat (mie imi placea casa, o vroiam), mi-au oferit cafea, am fumat impreuna, ne-am povestit vietile. Stateam deja de o ora si jumatate impreuna iar eu tot trageam sa merg sa aduc banii. Nu, dar casa asta e ca si a ta, ce conteaza daca ii aduci acum, sau mai tarziu. Intre timp mai veneau oameni la vizionari, oameni care erau tratati cu: cam asta e, la revedere. Am facut cateva poze si am pornit galop catre bani. Am ajuns acasa, am aratat pozele prietenului meu si am sunat-o pe femeie ca sa stie ca ma indrept catre ea.

Eh.... nu mi-a mai raspuns. Deloc. Doua ore. Pana cand m-am suparat atat de tare incat a inceput sa ma doara capul, am sunat de pe un alt numar si a primit un : Dianaaa, imi pare tare rau, l-m dat. Faptul ca i-am trimis un mesaj inapoi, sa spunem destul de usturator... nu mai conteaza.

Despre oamenii care "ma pupa in fund" cu expresii expansive despre talentul si viziunea mea artistica, si care nici macar nu au catadicsit sa vina la mine la avanpremiera, sa mai zic?

Asta a fost, dar mi s-au intamplat cam 5 pe saptamana, in ultimele doua saptamani. Si aici ma refer la oameni de la serviciu, la prieteni, la familie... Cred ca ar trebui sa denumim aceasta perioada cu "Omul - tomberon de cuvinte".

Dat fiind rolul meu in acest site, sunt nevoita sa iau contact atat cu artistii, cat si cu userii, in egala masura. Dar ma distreaza copios cu cata invesunare ma injura unii dintre ei. Fie ca vorbesc despre forum, fie despre criticile muzicale, as putea sa scriu o carte cu cate injuraturi mi-au trecut pe sub ochi.

Se pare ca lumea uita un aspect. Ma numesc Diana Vlase, nu Gheorghitza Ascroafei, asa ca imi asum absolut tot ce spun. Spre deosebire de multi (foarte multi) dintre cei care au ceva de comentat, dar care nu au curajul sa o faca... cu subsemnatul.

A doua chestiune: fratilor, este un site de critica muzicala, care exista de aproape un deceniu. Mi-ar placea sa va obisnuiti cu asta, si sa incetati cu expresiile de genul "nu mai criticati". Ia du-te la o fabrica de paine si spune-le alora "nu mai faceti paine". Este stupid, copilaresc si lipsit de consistenta. Ganditi, oamenilor, inainte de a tasta. Se poate! 

Si, trei, si cu asta inchei, umorul a salvat cele mai dificile situatii de-a lungul timpului, asa ca nu va mai opariti atata, cand vorbesc de "idolul" vostru. Invatati sa faceti diferenta intre chestiile importante si cele neimportante, in viata.

 Cu respect

D.

De Malibu stie toata lumea. Este clubul in care, de mai bine de doi ani, se tin party-uri de hip-hop si R&B. Multi din cei care vin acum nu stiu, insa, cum era la inceput. Asa ca...
A fost o data un grup de oameni care aveau chef sa se distreze. Si nu oricum, pe ritmuri prea rar intalnite in cluburile Bucurestene. Pe vremea aceea mai existau (cumva) Helios... si Nemo. Dar Malibu a fost dragoste la prima vedere. Exista un dj care sucea mintile femeilor si tinea atmosfera arzand pana dimineata - Adi. In fiecare vineri noapte, Adi, impreuna cu grupal insetat de buna dispozitie, facea chefuri despre care se auzea peste mari si peste tari. In locul de poveste - Malibu - au venit oameni de vaza, artisti, aspiranti, dansatori, insetati (si povestea poate continua...)

La un moment dat, cand lumea noua a aparut, val vartej peste netulburata petrecere, au inceput sa se schimbe oamenii, vesmintele, muzica... preturile. Atunci s-a vazut la orizont un cavaler pe un cal cu doua platane. I sa spuns Fabio X! Dupa obicei, se pare ca si el, acum, salta inimile petrecaretilor cu melodii culese proaspat...din cele patru colturi ale lumii.
Muzica se schima, oamenii se schimba. Malibu Friday Night Party ramane in piata Amzei, nr 1-3, in incinta Teatrului Ion Creanga, pentru ca tu sa ai, in fiecare vineri, o petrecere de... poveste.

Cititi in www.blackoutmagazine.ro

Pulsul muzicii bune, la inceputul lui 2009, arata destul trist. Desi este martie, tot inceputul anului mi se pare, in primal rand pentru ca nu se intampla nimic minunat, in al doilea rand pentru ca, se pare, criza ingheata tot felul de priecte. Care, de altfel, ar fi fost marete... sigur...

Ne dai tu sau ne luam singuri?

Cam asa suna santajul acestui an. Ori dam muzica gratis pe net, ori fac ei cumva si o obtin, fara prea mari probleme. S-a dus dracului vremea cand ne cumparam albumele, asta dupa ce stresam vanzatoarele cate doua saptamani. S-a  dus dracului si respectul pentru artist, care ar atragea dupa sine cumpararea unui CD. Magazinele de muzica se inchid pe capete. Ce sa-i faci, chiria scumpa, vanzari putine... CD-uri nu se mai vand la orice colt de strada, trebuie sa mergi la unul din cele doua magazine de specialitate. Nu, nu specializate pe muzica, ci pe birotica si papetarie, unde se poate sa gasesti vreo doua carti si cateva CD-uri. Mai mare rasul.

Asa ca ne-am conformat si noi, cei de la www.muzicabuna.ro, si am scurtat surtucul pentru cererile pietei....

Continuarea aricolului in numarul urmator al revistei MyBand

www.myband.ro