Bunicii... nu traiesc vesnic!
Mi-a luat o saptamana si cateva zile ca sa scriu postul asta. Care nu este o poveste. Este ceva prin care trecem cu totii, mai devreme sau mai tarziu. Bubu, asa cum mi-l amintesc de cand eram mica, era un munte de om. Mare, voios, vorbea tare si le stia intotdeauna pe toate. Intr-una din camerele de la tara este o poza cu el, de cand aveam 2 ani. Iar el purat doliu. Si era bland. Mereu priveam fotografia aia si ma gandeam ca - la un moment dat - nu va ramane decat ea. Apoi, pe masura ce eu cresteam, lui i se subtia glasul, scadea in greutate si nu mai putea sa vada chiar bine. Era frizer. Moise, frizerul. Tot satul se tundea la Nea' Moise. Era tot timpul foarte serios si raspunsurile lui nu veneau fara o invatatura. "Incearca, Diana, sa ajungi cineva. Trebuie sa fii cineva pentru tine si pentru familia ta. De aici iti iei sufletul si bucuria." Asa zicea... Bubu a stiut ca o sa devin actrita, inaintea mea, asa ca faceam impreuna exercitii de dictie. "Un om original s-a dezoriginalizat. Acu zi si tu, tataie!" Iar cand ii era rau spunea "Batranete, haine grele". Buna ne povestea ca era aprig la tinerete, dar eu l-am cunoscut bun, vorbind tare si iubindu-ma. I se lumina fata cand intram in curte, plangea - in ultimul timp - si spunea ca este o corvoada pentru ceilalti. Bubu meu drag... Acum probabil ca zambeste, cu putinii lui dinti de argint, si se bucura ca ma gandesc la el. Preotul a spus ca si-a iubit familia. Nu stiu, eram prea mica, eu stiu ca si-a iubit nepotii in cel mai curat mod cu putinta. Ne dadea invataturi pretioase si bani de plugusor, desi noi lucram deja. "Sa traiesti, tataie, sa-ti faci casa-n Bucuresti!" Acum Buna umbla prin curte ca nauca, nu stie de ce sa se mai sprijinem, acum ca jumatatea sufletului ei nu mai este. Ne ducem cu totii, fiecare la timpul lui, fara sa stim unde. Avea mainile reci, dar mie imi pareau calde si tremurande, ca atunci cand bajbaia capul celui pe care incerca sa-l tunda. Toate la vremea lor, mi se spune... si o stiu si eu, doar ca mai erau atatea de invatat de la el. Si-mi lipseste...
loading...
10 comentarii comentarii. Posteaza un comentariu
|
13-07-2009 18:43 de costti
In viata se intampla multe lucruri pe care nu le vrem. Trecerea in nefiinta a celor dragi provoaca drame, ce pot lasa urme adanci. Important este sa stim sa le pastram amintirea vie,si vor fi iarasi langa noi...
|
|
14-07-2009 11:19 de tcaciuc
dumnezseu sa ii ierte dar lasa noi sa fim sanatosi
|
|
14-07-2009 17:13 de dianavlase
) foarte sensibil comment...
|
|
15-07-2009 18:15 de costti
Pe cat de sensibila ai fost tu,atat de sensibil am fost si eu...
|
|
15-07-2009 19:35 de easycom
Un om bun nu moare niciodata, traieste vesnic prin amintirile nepotilor si stranepotilor. Chiar daca Bubu nu mai tunde pe nimeni, toti pe care i-a tuns vor avea ceva frumos de zis despre el chiar si peste multi ani, astfel el devine nemuritor. Asta inseamna o viata implinita... Sincere condoleante.
|
|
16-07-2009 00:28 de twilight
Dumnezeu sa-l ierte! Cred ca daca este "loc" pentru asa ceva, sunt sigur ca se bucura in continuare, acolo, in Eternitate , de dragostea ce i se poarta si de amintirile despre el ce vor ramane vii in sufletele celor apropiati. Bunica s-a stins demult si o revad de parca a fost ieri..
|
|
16-07-2009 11:24 de dianavlase
Multumesc Easy si Twilight. Stiti amandoi ca apreciez sincer!
|
|
16-07-2009 21:08 de twilight
cand sinceritatea merge in ambele sensuri, intelegerea, dorinta si actul in sine de a fi alaturi de acel cineva care trece prin momente pentru care nu putem fi pregatiti niciodata indeajuns, vine mult mai natural si mai usor...
...
|
|
20-07-2009 00:09 de Masi
Cred ca doar cei sensibili simt asta...am suferit foarte tare cand mi-am pierdut bunica.Acum la 17 ani de la disparitia ei mi s-au umezit ochii citind articolul. Ai grija de tine...
|
|
21-07-2009 01:24 de Anonim
ai grija de tine...si de parintii tai.
nici ei nu sunt vesnici...
|
|