Pentru ca nu scriu numai despre muzica...

Relatia mea cu ceea ce s-a numit comunismul s-a incheiat o data cu inceputul constientizarii lui. Nu mi-am dorit sa fiu pionier, nu mi-am dorit banane sau portocale, nici jucarii complicate. Aproape ca nici nu am simtit despre ce era vorba. Mama si tata primeau musafiri seara, stateau la cafele, la seminte negre si faceau glume deochiate. Cam atat mai stiu. Eu imi doream, de pe atunci, sa fiu mare (mareata, poate)... imi mai doresc si acum... Atunci ma visam dansatoare, apoi stirista. Apoi doctorita, apoi... nu mai stiu.
Am mai citit cate ceva despre comunism, insa nimic nu mi-a dezvaluit atat de aproape acea perioada plina de intorsaturi istorice si sentimentale, ca Trenul de Trieste, de Domnica Radulescu. Cartea exista de ceva timp, aproape un an, insa nu am apucat sa o citesc pe orizontal. Doar pe oblic.
So...
O carte despre o viata. Despre iubire - inainte de toate -, despre social, despre bani, despre minciuna si nesiguranta, despre instrainare - dor, dor, dor - si, din nou, despre iubire.
Am vazut Romania comunista prin ochii unui copil, prin ochii unei adolescente care nu dadea doi bani pe cozile la paine, pe bancurile cu Ceausescu si hartia igienica (pentru care era nevoie sa stai la aceleasi cozi infernale), prin ochii unei tinere care se zbatea in incertitudini, intre iubire si teama ca al ei Mihai (marea iubire a vietii, dar despre asta avea sa afle mai tarziu) ar fi putut fi securist. Fuga frauduloasa din tara, o Italie frumoasa, o America urata. O America dureros de rece si de departe. Un sot anost si un banc care mi-a placut teribil: americanii isi bat joc de viata lor, apoi merg la psiholog.
O femeie matura, macinata de griji si de cotidian, careia ii este teama ca lacrimile nu i se vor mai opri niciodata. Un destin norocos, dar chinuit, deopotriva. Cuvantul dor, care nu lasa romanii sa stea departe de cei care inteleg semnificatia acestui cuvant.
Si inapoi acasa, prea tarziu ca sa fie tanara si prea devreme ca sa fie batrana, prea indragostita de Mihai, prea istovita si fara de speranta. Fericita.
O poveste frumoasa, fara o abordare sofistricata, doar... sincera.