VA ROG sa nu va imbulziti. Adrian Vanau e destul pentru toata lumea asa ca, vorba aceea, coada se formeaza pe partea dreapta si incercati sa nu va jumuliti parul in asteptare.
Adrian si-a pogorat farmecele asupra societatii de azi, gasind abil o nisa in haosul sentimental al mamelor de maine. Intre "porc, dar cu bani" si "sensibil dar lefter", populatia purtatoare de ovare se confrunta cu cea mai mare dilema de la arderea sutienului in public incoace. Deci, cu sau fara?
Avantajele primului grup ce aspira la rolul de stapan suprem al fiintei tale sunt relevante insa doar pe lumea asta. Sunt colectii noi de haine care apar in fiecare anotimp, gentute ghiduse, pantofii aia pe care mai-mai ca i-ai manca si, desigur, vorba lui Fizz, daca stii meserie, poate si o masina.
Pe de alta parte, atunci cand nu iti admiri silueta in oglinzile magazinelor, il vezi cum se scobeste in nas cu unghia degetului mic. Ceea ce nu ar fi neaparat o problema doar ca din cand in cand te mangaie pe fata.
Pentru astfel de ocazii dumnezeu a creat grupul doi, acela al sensibililor fara mijloace. Ca exponent de marca al seriei Barbatul Romantic, nimeni altul decat Adrian Vanau. Sensibilitatea merge mana-n mana cu ochii mari de vacuta si silueta fragila. Slabiciunea e consecinta faptului ca el e coplesit de suferinta pomilor in floare, a ierbii inverzite, a gazelor, a animalelor maltratate, a distrugerii mediului inconjurator, a lipsei de dragoste in societatea asta de consum, fir'ar ea, etc. Se subintelege ca nu e rost de genti, pantofi, haine iar masinile clar polueaza.
Eu una sunt inca in dilema dar parca as inclina spre Adrian. Ma termina sprancenele artistului. Cine e cu mine?
Povestea tragica a unei starlete sudiste ce penduleaza intre stripteuza de lux si mama devotata, gasind in periplurile sale amoroase suficienta energie pentru hipnotiza milioane de adolescente. Ca un fin observator al realitatii ce sunt, ma delectez adesea in momentele de plictiseala ce frizeaza cu moartea clinica cu videoclipurile idolului de polistiren expandat. De fiecare data caut adevarul din spatele imaginilor, povestea plina de substrat din spatele fondului de ten si, nu in ultimul rand, copilul din spatele nimfomanei de plastic.
De fiecare data cand ma intersectez muzical cu idolitza constat cu surprindere ca muzica pop este de neinteles pentru mine. Ea nu canta spectaculos, nu (mai) arata genial, nu e de o gratie sau frumusete nepamanteana si in nici un caz nu e o actrita de Oscar. Daca as vedea-o prin Romana noaptea, cu greu as deosebi-o de fauna obisnuita.
Piesa e o manea. Despre cum presa si fanii se baga in viata ei privata, pe care singura o face publica de vreo 10 ani incoace. O dilema, intr-adevar. Videoclipul e de prost gust pentru ca, mamico, de la o anumita varsta incolo, e interzis sa faci sincroane cu blonde in toalete publice.
Toata lumea se plictiseste la liceu: hormonii iti distrag atentia de la profesorul de la catedra, profesorul de la catedra iti distrage atentia de la fundul/sanii/ochii fetei de pe randul de la usa. Cu riscul de a nedreptati esuata reforma in educatie, nu prea se invata mare lucru la liceu dar, pentru compensatie, se uita mai tot ce s-a invatat pana atunci.
Scenariul e simplu: elevii dau vina pe profesori, profesorii pe elevi, ministerul pe bugetul mic, parintii pe meditatii, iar la sfarsitul zilei profeti ca George Pruteanu concluzioneaza ca Romania se duce de rapa pentru ca tinerii sunt interesati doar de zgomotul ala pe care ei il numesc muzica.
Incerc sa gasesc o formulare inteleapta dar tot ce-mi trece prin cap e doar "Mori, Pruteanu, mori!". Exista o alternativa, dupa cum se poate vedea din filmarea de mai sus ce a parvenit redactiei muzicabuna.ro prin surse ce prefera sa-si pastreze anonimatul. Ea face parte dintr-un proiect la Limba si literatura romane (dubios ca si pe manuale scrie 'romana', nu?) din Liceului de Arte Plastice N. Tonitza. Chiar daca inregistrarea lasa de dorit din punct de vedere tehnic, cu putin efort se pot distinge si versurile abil creionate.
Nu mai e nici o indoiala, sfarsitul lumii e aproape si el va veni, asa cum crede Vaticanul, de la povestile pentru copii. Strainataturile au probleme cu Harry Potter si Stapanul Inelelor, noi cu preluarile manelistice dupa Scufita Rosie.
Vocea feminina a epopeei ii apartine doamnei Mihaela Minune, soata domnului Florin Minune, cunoscut audientei prin hitul "Pumnii mei minte nu are". Cuplu de succes, si pe ecran, si in studio si in afara lor, Mihaela si Florin se bucura de o relatie deschisa, bazata pe incredere si respect reciproc. Astfel, in timp ce domnul Minune isi aminteste cu nostalgie de zilele in care era badigard, doamna Minunere-interpreteaza povesti pentru copii.
Adaptarea moderna a Scufitei Rosii a necesitat urmatoarele:
Sincroane fragile cu maneliste asemanatoare in aer liber si la palatul conjugal din Damaroaia
Masca de zombie cu dreaduri si limba pentru exemplificarea lupului
Una bucata scufita cu oase de sticla care nici nu mai incearca sa danseze dar arboreaza cu mandrie culoarea ce a consacrat-o
Laptop+casti, telefoane mobile, pizza
Scufita Rosie 1 a tratat cam aceleasi teme, adaugandu-se un jeep si un scuter. Cum succesul inregistrat in mediile specializate a fost rasunator, mintile luminate ale 'scufitei smecherite' si ale mascatului manelist au stat si au cujetat ca poate nu au scos ce se putea din poveste. Apare astfel in anul de gratie 2007, Scufita Rosie 2, un slagar cu influente Matrix si CounterStrike, in care protagonistii fac acelasi lucru ca si in prima versiune, adica nimic.
Ca deobicei, intalnirile muzicale cu familia Minune sunt o placere. De ambele parti, sper!
In timp ce Romania e divizata de miracolul Eurovisionului, pe principiul nationalisto-eminescian 'mai bine prosti, da ai nostri decat buni, da ai lor', slugile umile ale Domnului pregeta si purced la mantuirea muzicala a sufletelor.
Nobilul parintel de mai sus are o misiune, sfanta chiar, ar spune unii (rockeri): sa distruga obscenul cult incult al manelelor. Se vedea treaba ca predicile din amvon nu mai au efectul scontat asa ca Anticristul trebuie secerat cu propriile-i arme: muzica si videoclip penibil.
Casa de productie Electro Star s-a inhamat la sustinerea spiritual-muzicala a parintelui Eugen Budau, cavalerul cantaret al bisericii de la ei din sat. Artistul Budau ataca in cele 4 piesa ale sale teme de actualitate pentru societatea noastra in tranzitia ei catre capitalism: cautarea portii si simbolistica de rigoara, conditia preotului, fericirea, etc. totul subtitrat pentru ascultatorii din Nemtia.
Desi piesa in sine este de efect, putand trece, in opinia mea, cu usurinta de selectia pentru Eurovision, recunosc ca mult mai fascinant mi se pare parintele bacauan Budau si masinaria de producatori si impresari din spatele sau. Pentru cei interesati, simt nevoia sa precizez ca parintele este un artist desavarsit, scriind cate o poezie dupa fiecare eveniment religios marcant: sfintirea unei case, botez sau inmormantare.
Iacob Constantin Ciprian - De am sa port a mea cruce
De-a lungul timpului religia a fost o sursa nesecata de inspiratie pentru multe demersuri artistice. De exemplu, biblic vorbind, David se evidentiaza ca un abil cantaret de psalmi. Dupa cum se poate vedea in momentul muzical de mai sus, alte mari nume predestinate au incercat sa-i calce pe urme.
Compozitia 'creata pe loc, cu versuri apartinand Bisericii Ortodoxe Romane' reprezinta o trista trezire la realitate a ateilor. Este greu sa fii ateu, nu ai nici un fel de perspective, nu exista ceva suprem, nobil si frumos, caruia sa-ti dedici existenta. Concluzia e simpla: ateii sunt niste oameni tristi pe cand credinciosii sunt 'voiosi', asa cum exemplifica tanarul Iacob in creatia sa spontana. De asemenea, sunt dotati cu webcam, microfon, propriul exemplar din Biblie si caciula. Multe motive de convertire deci.
Predicatorul puber, stapanind putin din tehnica vocala a lui Cristi Minculescu, a optat pentru o filmare statica, dintr-un singur unghi. Astfel, atentia privitorului e captata total de intensa traire muzicala a protagonistului. La 0:33 se poate observa o ezitare, umana de altfel. Intuitia mea malefica de ateu convins ar fi preferat ca tanarul Iacob sa interpreteze asta ca pe un semn divin.
Acesta creatie artistica nu este nici muzica, nici striptease, nici dans. Incercand o abordare filosofica, as putea-o clasifica la granita dintre nimic si dezgustator.
Simona (Sensual) este o femeie independenta, sigura de sexualitatea ei, motiv pentru care se freaca de masini. Cand stau adesea si meditez la sensul vietii, nu pot sa nu ma gandesc la ea ca la modelul inspirational a mii si mii de tinere care bantuie galagios prin mall-uri, relaxandu-se apoi la o salata de la Mc. Mall-ul joaca un rol crucial in existenta mentorului Simona pentru ca de acolo se aprovizioneaza cu accesoriile esentiale in munca pe care o presteaza in slujba comunitatii: tocuri cui, chiloti si, desigur, obiectul a carui importanta nu poate fi niciodata exagerata, gentuta Louis Vuitton.
Simona, la valoarea si demnitatea ei, nu canta si nici nu ia parte la secventele de dans organizat. Pe mine ma bantuie banuiala ca nici nu ar putea, talentele ei fiind altele.
In ultima saptamana am avut nefasta sarcina de a selecta din cele peste 130 de demo-uri trimise la muzicabuna.ro de catre micile suflete sensibile cu mari aspiratii. Nici pana acum nu am inteles de ce nu ma plac colegii de ma supun unui astfel de experiment dar oricare ar fi motivul, dupa atata ascultat de pseudovoci cantand pseudopiese, sentimentul este reciproc.
Am poposit deci in fata calculatorului, inarmata pana in dinti cu tigari si ceai negru si am purces, plina de speranta, la analizarea obiectiva a schingiurilor muzicale. Concluziile sunt doua dar importanta lor este covarsitoare: Romania e o tara periculoasa in care multi nebuni au acces la internet iar eu as putea, cu usurinta, sa debutez intr-o cariera muzicala.In plus, am ascultat mai multe colinde decat la ultimele trei Craciunuri la un loc.
Pentru ca tin la integritatea spirituala a generatiilor ce vor veni si deoarece muzica proasta imi face fizic rau, m-am hotarat sa rup din pretiosul timp in care haladuiesc pe youtube in cautare de dezastre muzicale cu videoclip pentru a aduce mic completari ghidului de debut muzical deja postat pe site. Ca sa usurez lectura, el este impartit pe genuri muzicale.
MANUAL DE STIL
Hip hop/rap:
Daca ai avut sansa sa te nasti in orase ce nu intra in programa de BAC la geografie, nu face din asta subiectul principal al piesei. Nobody gives a shit.
"periferia Snagovului", "blocurile gri din Ungheni" sau "cartierul Darmanesti" nu sunt referinte pe care le intelege cineva. Si nu, prietenii tai nu se pun.
Inteleg ca suferinta descatuseaza porniri artistice, si eu am scris poezii de amor turbat prin oracole. Daca ti-au murit parinti, frati, iubite sau ai tovarasi la inchisoare strange din dinti si nu scrie versuri de forma: 'Mi-au murit parintii. Sunt singur', 'Cineva mi-a impuscat prietena. Sunt singur', 'Roberto, iesi mai repede din penitenciar ca sunt singur'.
Piesele cu adresare directa, dedicate rudelor in viata cu scopul de a le ajuta sa depaseasca momentul in care o alta ruda a murit intra la categoria de mai sus.
O piesa de 4 minute in care te rogi de formatiile consacrate sa te ajute sa iesi din anonimat nu e un demers artistic. E pupat in fund.
Pentru a mia oara, hip hop-ul si Biblia nu fac casa buna
Piesele hip hop de Craciun in care te identifici cu Iisus si iti aduci aminte ca esti singur 'doar tu si bradutul tau' sunt suficient de penibile si fara sa-ti rogi prietena sa cante fals refrenul.
Tu o iubeai sincer, ea te-a inselat. Asta e tematica de rock. Atitudinea vine din cojones, nu din lacrimi.
Daca nu esti de la Parazitii, BUG Mafia sau Sisu si Puya, battle-urile in monorime cu tipul care ti-a furat femeia nu intereseaza pe nimeni.
Sincer, nu cred ca ai pistol si si daca ai avea, rarait fiind, nu cred ca ai stii sa-l folosesti.
Ultima si cea mai importanta idee, magistral formulata de maestrul Deceneu: 'Am inteles frate cat de bine e/Dar cartierul tau in sat la cine e?'
Dance/Pop-Rock/R'n'B
Anii 80 au murit. Daca nu te-ai lansat atunci poate e momentul sa-ti regandesti cariera.
Piesele cu vocile masculine cantand in falsetto despre elfi sunt un pic prea avangardiste pentru site-ul asta.
Mimarea sonora a orgasmului este o conditie necesara dar nu suficienta pentru o piesa pop de succes. Versurile non-onomatopeice au si ele scopul lor.
Daca ai o idee de beat si o singura strofa, nu trimite inca piesa. S-ar putea sa nu fie inca gata.
Nu este gresit daca schimbi ritmul sau versurile pe refren. Unii ar considera asta o variatie binevenita.
Backstreet Boys, 3 Sud-Est si Animal X exista deja. Stiu, nu trece zi sa nu regret.
Versul 'poti dragoste sa imi dai/stai, domne, stai' este gresit dintr-o mie de motive. Cel mai important ar fi ca e cantat de un barbat.
Este fizic imposibil sa astepti pe cineva langa ochii/inima/sufletul tau.
Exista si alte efecte in afara de volum, nu strica sa le incerci.
Rock/blues/folk/indie/metal/punk
Bravo! Ai gasit un acord. Nu te opri, asta e doar inceputul.
Daca muti calculatorul in baie si inregistrezi toata trupa de la microfon, eu nu o sa ascult piesa pentru ca in cazul asta manelistii au dreptate: 'e doar zgomot'.
Piesele altor formatii NU sunt 'creatii proprii'.
Regret sa ma repet dar anii 80 au apus. De mult. Cu toata gloria, mizeria si glam-ul aferent.
Poate gandesc eu mai babeste, dar instrumentele (toate) trebuie sa respecte acelasi ritm.
Vantul, ploaia si toamna sunt niste subiecte putin perimate.
Metallica este o trupa buna, recunosc. Insa poate e momentul sa nu mai incerci sa rescrii versurile de la Unforgiven II
Multumesc scolilor din Ulmeni si Maramures pentru interesul manifestat pentru muzicabuna.ro insa, desi pare adesea, industria muzicala din Romania nu e o serbare scolara. De asemenea, ar fi indicat ca pe viitor tinerii artisti ce doresc sa debuteze cu colinde sa-si infraneze acest impuls, oricat de originala ar fi interpretarea sau de obscur colindul. Pe final, o ultima mentiune: daca versurile nu sunt in romana, engleza sau franceza, nu garantez ca le va asculta cineva, micsorandu-se astfel considerabil sansele de a aparea pe site.
In speranta ca pe viitor va tine cineva cont de umilele mele sugestii, va urez fir intins!
Nicolae Guta, Brazilianu, Cristi Dules - Si cand mor am valoare
Din seria consacrata de RANS 'Aruncati-va mainile in aer, cine nu si le prinde-i un fraier', prietenii mei manelistii se intoarce. Nu oricum, ci direct din mormant.
Pentru mine piesa asta vine ca un bandaj cu rivanol, cum imi punea matusa cand ma juleam in genunchi. Julitura a fost provocata in cazul asta de intrebarile ce-mi rascoleau somnul noapte de noapte: Ce se intampla cu valoarea dupa ce moare manelistul? Este oare valoarea un fel de caine credincios ce agonizeaza pe mormantul stapanului pana-si da si el duhul? Se transmite mai departe descendentilor de parte barbateasca? Se reintoarce oare valoarea in univers, privand umanitatea de lumina apusa a stelei maneliste? Multe intrebari, evident.
Guta, Brazilianu si Cristi Dules si-au reunite fortele pentru a ma ilumina. Raspunsul era de altfel de bun simt, dar asa sunt eu, lipsita de bun simt cand e vorba de manele. Domnii artisti fac buzunare la sicriu. Un fel de lintoliu army, cu buzunare cu arici, eu asa il vad. Un buzunar pentru femeie, unul pentru lovele, un altul pentru prieteni si tot asa.
Oricum, inevitabilul s-a produs: Nicolae Guta a aflat de Charlie Chaplin. Brazilianu are baston, cu cap de mort cred. High class-ul se furiseaza pe branci, ca la razboi, pana in tabara hulitilor manelisti si-si face cuib. Din cauza asta Guta&co. se afla intr-un temporar impas financiar. Pleiada de funduri si sani folosita ca suport vizual pentru perceperea mesajului a fost inlocuita aici cu 2 exponente al sexului frumos ce se vinde usor, o blonda si o bruneta, multiplicate apoi frenetic in post productie.
Montajele excelente, versurile criptice si sincroanele de langa sicrie fac tot farmecul. Apuse sunt vremurile cand se canta langa Mertzan, viata de apoi e pe val.
Si cand mor am valoare, La sicriu fac buzunare, Sa vada dusmanii bine, Ca-mi iau banii dupa mine De-ar fi cum gandesc dusmanii, M-ar dezgropa sa-mi banii, Daca prin unu ca sapa, Il trag dupa mine-n groapa.
"Astept iubire" este piesa pe care industria muzicala din Romania o asteapta de mult timp. Odata ce ea va intra in casele oamenilor, manelisti si rockeri deopotriva vor dansa, vor canta, si se vor avea ca fratii. Casanova a realizat o noua unire.
Instrumentistul abil Casanova, secondat de piticul ajutator pentru inflexiuni isi deplange drama interioara, de natura filosofica: nu a mai facut sex. Ca urmare a acestei privari, asteapta. Ca urmare a asteptarii nefructuoase, isi tanguie amarul. (Astept iubire, doar lacrimile-mi curg) Este evident un subiect cunoscut ambelor tabere.
'Sufletelul' lui, ca deduc ca asa se zice la femeie, e departe. Nu stim de ce, nu ne intereseaza. Important e ca pe undeva prin fundal o blonda imbracata in negru mangaie senzual o vioara. Disputa bine-rau este exemplificata in plan vizual de camasile celor doi inaintasi. Nu stim inca cine va avea bucurii in seara asta, dar alaturi de norocosul castigator intreg poporul va petrece, unificat muzical.
Undeva, intre rockul gotic, manele si balade pop era o nisa neexploatata si eu nu stiam. Fiind in sesiune, si invartindu-ma, muzical vorbind, prin alte cercuri, nu am meditat prea mult asupra acestei probleme si rau am facut. Regret acum si ma caiesc dar vorba unui mare clasic 'numai iubind si prin iubirea...'
