Britney Spears. Ce as putea spune mai mult?

Povestea tragica a unei starlete sudiste ce penduleaza intre stripteuza de lux si mama devotata, gasind in periplurile sale amoroase suficienta energie pentru hipnotiza milioane de adolescente. Ca un fin observator al realitatii ce sunt, ma delectez adesea in momentele de plictiseala ce frizeaza cu moartea clinica cu videoclipurile idolului de polistiren expandat. De fiecare data caut adevarul din spatele imaginilor, povestea plina de substrat din spatele fondului de ten si, nu in ultimul rand, copilul din spatele nimfomanei de plastic.
 

De fiecare data cand ma intersectez muzical cu idolitza constat cu surprindere ca muzica pop este de neinteles pentru mine. Ea nu canta spectaculos, nu (mai) arata genial, nu e de o gratie sau frumusete nepamanteana si in nici un caz nu e o actrita de Oscar. Daca as vedea-o prin Romana noaptea, cu greu as deosebi-o de fauna obisnuita.

Piesa e o manea. Despre cum presa si fanii se baga in viata ei privata, pe care singura o face publica de vreo 10 ani incoace. O dilema, intr-adevar. Videoclipul e de prost gust pentru ca, mamico, de la o anumita varsta incolo, e interzis sa faci sincroane cu blonde in toalete publice.

Nasol. Unii mor de foame.