Sa fie oare Dan Bittman totusi un baiat de treaba? Asa se pare fiindca exact cum a promis inca din momentul in care a acceptat functia de consilier de finante, Dan Bittman si-a donat toate salariile pe care le-a primit pana in momentul de fata unor familii care aveau mare nevoie de ajutor.
Desi s-a iscat o adevarata controversa legata de Dan Bittman si noua sa postura de consilier de finante, artistul MediaPro Music a donat toti banii castigati in primele trei luni de cand lucreaza la Ministerul de Finante. Astfel,
primul a fost pentru operatia unui copil, in Germania, copil care provine dintr-o familie defavorizata, al doliea unei fete care a intrat cu nota maxima la Conservator, la pian in Italia, iar mama ei sufera de un handicap si nu o putea intretine, iar al treilea unor frati care invata bine, orfani de parinti, crescuti de o matusa si ea bolnava de cancer.
"Am fost acuzat atunci cand am acceptat sa fiu consilierul personal al ministrului Vladescu ca n-am ce cauta in acel loc, ca in felul asta se duc pe apa sambetei banii contribuabililor etc. De aceea m-am gandit sa le dau un exemplu celor care judeca inainte sa cunoasca adevarul si sa sprijin cum pot oameni aflati in situatii deosebite aratand in felul acesta cum poti sa ajuti daca si vrei cu adevarat sa o faci.", declara artistul.
Lucrurile nu se vor opri insa aici deoarece Dan Bittman
va dona ca si pana acum toate salariile pe care le va primi atat timp cat va fi in functia de consilier.
loading...
|
19-04-2010 13:28 de DjTom
Nu sunt mare fan al muzicii gen "AOR siropos", dar ii ascult cu placere pe Holografi, mai ales ca ii cunosc personal...Dan nu are cine stie ce voce, nu poate sa urce(falseaza controlat!), nu are ambitusul lui Minculescu...dar este un tip de treaba,inteligent si talentat, a great entertainer !!!
Problema lui este cu women, nu se poate abtine... fiind un "Dan...Juan" incorigibil...
|