Buna ziua si bine v-am regasit la un nou episod de Vitamina Muzicala. Nu stiu cum e pe la voi, dar pe-aici vremea a luat-o usor spre cald. Ei, nu e inca primavara, dar incepe sa miroase a altceva decat iarna. Fiind totusi inca prea rece sa ne perindam pe-afara, va invit la un zbor imaginar pana la Londra. Cei care deja s-au speriat de ideea zborului, va asigur: e "100% accident free". Destinatia este aeroportul Heathrow... si atat. Nici macar nu vom iesi din acest gigant terminal. Ca sa va lamuresc fetele mirate si privirile care par a-mi spune "asta-i dus cu pluta, ne-a adus in Anglia sa ne tina in aeroport" - va explic motivul...
Intotdeauna am fost fascinat de aeroporturi. Nu se pot compara cu absolut nimic in lume. Sunt singurele locuri in lume, unde nu exista granite politice, nu exista diferentieri rasiale. Calatorii care se afla in interiorul lor, reprezinta cea mai colorata si diversificata populatie de pe glob. Un asemenea loc se poate identifica cu usurinta, ca fiind Pamantul pe un spatiu restrans, un loc mai bun, unde oamenii nu se bat, nu se imbata ca porcii, unde religiile convietuiesc (pret de cateva ore) fara nicio problema, unde toate astea se contopesc intr-un caleidoscop al umanitatii, fara ca cineva sa-si piarda individualitatea.
Muzica de calitate ii atribuie valoare timpului "pierdut" in asteptare.
Un tip blond, cu ciocate in picioare si palarie pe cap, butoneaza frenetic un iPod, cautand ceva anume. Pare a fi american, iar dupa ce trag o privire catre geamantanul lui, ma asigur - e american allright, din statul Idaho. Intr-un final gaseste ce cauta si satisfacut da play la... "Chely Wright - It Was". Chely este o cantareata de muzica country din Kansas - si probabil multi ar da pagina. Insa cantareata in varsta de 39 de ani este mult mai mult decat o simpla "country girl". Pe langa numeroasele ei premii in domeniul muzicii country, cele 6 albume lansate (al 7-lea pe drum), o carte in curs de publicare, ea mai face un lucru demn de toata lauda: infiinteaza fundatia "Reading, Writing and Rhythm", o organizatie non-profit devotat educatiei muzicale in scolile americane si le aprovizioneaza cu instrumente si echipamente muzicale. Foarte frumos din partea ei.
Nu prea departe de americanul nostru, o tipa imbracata sport frunzareste o borseta cu CD-uri, pana se opreste la un disc Chris Spheeris. Uitandu-ma la geamantanul ei, din eticheta trag concluzia ca e din Atena. In momentul acesta nu ma mai mira gustul muzical al fetei, Chris fiind si el pe jumatate grec. Cu toate ca este un artist foarte putin cunoscut, cei care cunosc muzica lui raman pe veci fanii ei. Stilul adoptat de talentatul multi-instrumentalist si compozitor grec este new-age. In ciuda lipsei mediatizarii lui este considerat, de cunoscatori, un artist de nivelul lui Vangelis si Yanni, alaturi de care a si inregistrat doua albume "Field of Tears" si "Pura Vida".
Putin mai departe, o doamna tanara, cu un aer European, isi pierde timpul in "duty-free shop"-ul de muzica, posibil cautand un cadou pentru cineva. Negasind ceea ce cauta pe rafturi, se intoarce catre agentul de vanzari si il intreaba in franceza daca nu cumva este in magazin vre-un disc cu China Forbes. Nu sunt convins daca agentul a inteles o iota din franceza fluenta a doamnei, insa cand aude numele China Forbes, i se lumineaza fata si ia de pe un stand mai greu de observat, CD-ul cerut de client. Artista mentionata de frantuzoaica noastra, este mai degraba cunoscuta ca solista din proiectul muzical Pink Martini. Pe langa calitatile ei vocale incontestabile se afla si talentul de compozitoare si actrita. Pe langa contributia ei enorma la acesta trupa, ea a lansat si doua albume solo "Love Handle" (1995) si "78" (2008). Printre piesele cele mai cunoscute care poarta vocea ei cu multa mandrie se numara "Hey Eugene", "Lilly", "Sympathique" si "Splendor in the Grass".
Un pic mai retras, intr-un colt mai linistit al zonei de asteptare, intr-un fotoliu langa o mica fantana arteziana, un tip creol, imbracat in costum, danseaza cu degetele pe tastatura unui netbook. Aparent este foarte concentrat la ce scrie. Ma dau mai aproape si vad ca scrie un articol pentru New York Times, despre nimeni alta decat Chloe, in timp ce-i asculta piesele. Chloe Lowery - pe numele ei intreg, este o tanara-miracol al industriei muzicale, semnand primul contract cu RCA Records la doar 12 anisori. Timpul a trecut, iar acum are 22 de ani. Si-a insustit talentele in actorie, dans si muzica. "Cand Chloe apare pe scena, parca totul in jurul ei se schimba. Totul capata sens si viata... culorile, instrumentele, sunetele, chiar si linistea vorbeste. Vocea ei este combinatia tuturor vocilor feminine de la Celine Dion, pana la Tarja Turunen" scrie jurnalistul nostru pentru New-York Times.
Cautand in aeroport o cafenea mai selecta, mi se opresc ochii pe Cafe Parisienne, un local micut si cu preturi aparent accesibile. Langa cafeaua mea neagra si fara zahar cer si un croissant sa-mi potolesc putin foamea. Nu ma pun jos bine, cand aud din difuzoarele de pe tavan, o voce feminina cunoscuta, care ma duce cu gandul la Leonard Cohen. Imi tot fortez creierul sa-mi dau seama cine poate fi, cand deodata imi pica fisa... Carla Bruni - fosta fotomodel, prezenta sotie a presedintelui francez, Nicolas Sarkozy. Cu toate ca este celebra din motive prea putin importante, muzica ei este mult prea putin mediatizata. Piesele ei linistite, combinate cu vocea ei putin mai grava si aspra, calca usor zona muzicii atat de rar calcata de artisti - cea intre melodie si poezie. Uneori parca vorbeste cantand, alteori canta vorbind...
Dupa un croissant delicios si o cafea revigoranta, ies din nou in sala de asteptare unde ma intampina o voce la inceput indescifrabila dar totusi atat de frumoasa. Pentru cateva momente nu-mi pot da seama daca ceea ce aud cantand e in franceza sau engleza, in final insa realizez ca este engleza ceea ce aud. Vocea interesanta si distincta ii apartine lui Elizabeth Fraser - solista trupei Cocteau Twins. Acesta trupa este renumita pentru aranjamentele lor insrumentale foarte complexe si vocalul atmosferic si non-liric. Cu toate ca au pornit ca trupa post-punk, genul dream-pop este cel care ii reprezinta cel mai bine.
V-am zis ca va fi un zbor fara incidente aviatice? V-am zis, si am avut dreptate. Acum puteti sa povestiti colegilor de lucru sau de scoala ca ati tras o fuga pana in Londra, in nici jumatate de ora, timp in care v-ati delectat si cu muzica de cea mai buna calitate. Cine stie... poate data viitoare vin si ei cu noi. :) Va multumesc ca ati zburat cu mine pe aripile muzicii bune si va doresc o saptamana cat mai placuta.
Detalii despre aceasta serie si cum puteti participa la ea, aflati AICI.
[c] 2010 - EasyCom (Attila Vago); Toate drepturile rezervate.
Interesanta calatoria si vitaminizanta !
Chris Spheeris,americano-grecul ce concerteza descult,e fabulos si espre el s-a mai discutat pe Forum !
Tot ce atinge Yanni se transforma in aur pur...
Cu Cocteau Twins realitatea este putin diferita,fiind una dintre trupele cunoscute ca fiind New Wave.Au devenit cunoscuti printr-un stil apropiat de Gothic (pe care l-au numit Dream Pop)dar care s-a incadrat in "Dark Wave"- un stil cu incantatii vocale si armonii amintind de ambiental si psihedelic rock. Formatia reprezentativa a acestui stil este Dead Can Dance.
deci...foarte tare,chely wright m-a facut sa devin melancolic si sa-mi amintesc de clipele frumoase de altadata... e un lucru bun ca ai facut acest blog,am sa il recomand tuturor
Un tip blond, cu ciocate in picioare si palarie pe cap, butoneaza frenetic un iPod, cautand ceva anume. Pare a fi american, iar dupa ce trag o privire catre geamantanul lui, ma asigur - e american allright, din statul Idaho. Intr-un final gaseste ce cauta si satisfacut da play la... "Chely Wright - It Was". Chely este o cantareata de muzica country din Kansas - si probabil multi ar da pagina. Insa cantareata in varsta de 39 de ani este mult mai mult decat o simpla "country girl". Pe langa numeroasele ei premii in domeniul muzicii country, cele 6 albume lansate (al 7-lea pe drum), o carte in curs de publicare, ea mai face un lucru demn de toata lauda: infiinteaza fundatia "Reading, Writing and Rhythm", o organizatie non-profit devotat educatiei muzicale in scolile americane si le aprovizioneaza cu instrumente si echipamente muzicale. Foarte frumos din partea ei.
Nu prea departe de americanul nostru, o tipa imbracata sport frunzareste o borseta cu CD-uri, pana se opreste la un disc Chris Spheeris. Uitandu-ma la geamantanul ei, din eticheta trag concluzia ca e din Atena. In momentul acesta nu ma mai mira gustul muzical al fetei, Chris fiind si el pe jumatate grec. Cu toate ca este un artist foarte putin cunoscut, cei care cunosc muzica lui raman pe veci fanii ei. Stilul adoptat de talentatul multi-instrumentalist si compozitor grec este new-age. In ciuda lipsei mediatizarii lui este considerat, de cunoscatori, un artist de nivelul lui Vangelis si Yanni, alaturi de care a si inregistrat doua albume "Field of Tears" si "Pura Vida".
Putin mai departe, o doamna tanara, cu un aer European, isi pierde timpul in "duty-free shop"-ul de muzica, posibil cautand un cadou pentru cineva. Negasind ceea ce cauta pe rafturi, se intoarce catre agentul de vanzari si il intreaba in franceza daca nu cumva este in magazin vre-un disc cu China Forbes. Nu sunt convins daca agentul a inteles o iota din franceza fluenta a doamnei, insa cand aude numele China Forbes, i se lumineaza fata si ia de pe un stand mai greu de observat, CD-ul cerut de client. Artista mentionata de frantuzoaica noastra, este mai degraba cunoscuta ca solista din proiectul muzical Pink Martini. Pe langa calitatile ei vocale incontestabile se afla si talentul de compozitoare si actrita. Pe langa contributia ei enorma la acesta trupa, ea a lansat si doua albume solo "Love Handle" (1995) si "78" (2008). Printre piesele cele mai cunoscute care poarta vocea ei cu multa mandrie se numara "Hey Eugene", "Lilly", "Sympathique" si "Splendor in the Grass". 
Un pic mai retras, intr-un colt mai linistit al zonei de asteptare, intr-un fotoliu langa o mica fantana arteziana, un tip creol, imbracat in costum, danseaza cu degetele pe tastatura unui netbook. Aparent este foarte concentrat la ce scrie. Ma dau mai aproape si vad ca scrie un articol pentru New York Times, despre nimeni alta decat Chloe, in timp ce-i asculta piesele. Chloe Lowery - pe numele ei intreg, este o tanara-miracol al industriei muzicale, semnand primul contract cu RCA Records la doar 12 anisori. Timpul a trecut, iar acum are 22 de ani. Si-a insustit talentele in actorie, dans si muzica. "Cand Chloe apare pe scena, parca totul in jurul ei se schimba. Totul capata sens si viata... culorile, instrumentele, sunetele, chiar si linistea vorbeste. Vocea ei este combinatia tuturor vocilor feminine de la Celine Dion, pana la Tarja Turunen" scrie jurnalistul nostru pentru New-York Times.
Cautand in aeroport o cafenea mai selecta, mi se opresc ochii pe Cafe Parisienne, un local micut si cu preturi aparent accesibile. Langa cafeaua mea neagra si fara zahar cer si un croissant sa-mi potolesc putin foamea. Nu ma pun jos bine, cand aud din difuzoarele de pe tavan, o voce feminina cunoscuta, care ma duce cu gandul la Leonard Cohen. Imi tot fortez creierul sa-mi dau seama cine poate fi, cand deodata imi pica fisa... Carla Bruni - fosta fotomodel, prezenta sotie a presedintelui francez, Nicolas Sarkozy. Cu toate ca este celebra din motive prea putin importante, muzica ei este mult prea putin mediatizata. Piesele ei linistite, combinate cu vocea ei putin mai grava si aspra, calca usor zona muzicii atat de rar calcata de artisti - cea intre melodie si poezie. Uneori parca vorbeste cantand, alteori canta vorbind... 
Dupa un croissant delicios si o cafea revigoranta, ies din nou in sala de asteptare unde ma intampina o voce la inceput indescifrabila dar totusi atat de frumoasa. Pentru cateva momente nu-mi pot da seama daca ceea ce aud cantand e in franceza sau engleza, in final insa realizez ca este engleza ceea ce aud. Vocea interesanta si distincta ii apartine lui Elizabeth Fraser - solista trupei Cocteau Twins. Acesta trupa este renumita pentru aranjamentele lor insrumentale foarte complexe si vocalul atmosferic si non-liric. Cu toate ca au pornit ca trupa post-punk, genul dream-pop este cel care ii reprezinta cel mai bine. 
