El e un tip inalt,slab,genul care poarta camasa peste tricou. Genul care pleaca fara sa spuna nimanui. Il vezi ridicandu-se,luandu-si sapca gri in cap si plecand. Dar nu il opresti. Te uiti cu coada ochiului la el si vrei sa-i spui ceva, dar nu poti sa-l opresti.

Cand se indeparteaza, te intrebi daca se va mai intoarce. E posibil sa se intoarca dupa 15 minute cu trei mere in mana. Si ea va rasufla usurata,chiar bufnind in ras ca s-a putut gandi ca el s-a suparat. Tocmai a terminat liceul dar viata lui e plina de probleme. Dar nu va spune. Se indreapta cu pasii lui rapizi spre ceva, intr-o dupa-masa de august. Ultimele zile din august, de fapt. Cu umerii putin aplecati, sapca trasa putin peste ochi, asculta Poets of the fall-Carnival of Rust.

Poets of the fall au luat fiinta in Finlanda, dar spre deosebire de formatiile rock finlandeze cu care unii dintre noi s-au obisnuit, baietii sunt "poeti". Chitarile lor nu sunt violente, vocile lor nu sunt ragusite. Sunt catalogati drept "alternative rock". Din telefonul lui distrus si zgariat muzica "poetilor" continua sa cante, speriind orice manelist bine
inradacinat pe care l-ar intalni pe drum. Pe chipul lui nu se citeste nicio expresie. Mintea lui e un carnaval indescifrabil. Ochii lui iti vor spune "Back off. Nu am nevoie sa ma intelegi". Si chiar daca
are nevoie, nu vei stii. Inainte sa se termine melodia, trece la urmatoarea.





Si incepe sa fredoneze.
"So when I'm crying alone / Yeah,when I'm cold as a dying stone / Grow me a garden of roses / Paint me the colors of sky and rain / Teach me to speak with their voices / Show me the way and I'll try again"

Ea e o persoana complicata. Poate fi foarte draguta dar te poate face sa te simti ca ultimul om de pe Pamant. Rade sau plange. Vorbeste mult si repede sau deloc. Se poate incadra cu usurinta in randul copiilor "alternativi" din ziua de astazi. Asculta de la Guns n Roses pana la Mika. De cele mai multe ori isi tine parul strans in coada, poarta tricouri largi si pantaloni simpli. Dar nu se sfieste sa poarte rochii lungi
vara. Din cealalta parte a orasului fara nume, tocmai a plecat de acasa. Asculta pe telefon Priscilla Hernandez.



Dupa cum suna si numele,Priscilla e spaniola. Isi compune singura piesele si este asociata cu muzica New Age. Ethereal gothic/dark new age. A debutat cu albumul "Ancient Shadows (the ghost and the fairy)" in 2006, castigand premiul pentru cel mai bun album New Age. Este fascinata de zane, fantome si alte cele, ceea ce confera originalitate muzicii ei. S-ar putea spune ca te transpune intr-o dimensiune paralela. Si s-ar putea spune si despre vocea Priscillei ca ar putea apartine unei zane. Ea merge la fel de rapid ca el. Dar ea nu se sfieste sa fredoneze cu voce tare. "I... I... I steal the leaves / But I'll bring them back in spring"

Un alt "el" pleaca de acasa spre o destinatie necunosuta. Un alt tip inalt, dar blond cu ochi albastrii. El e un ciudat din punctul de vedere al tuturor.Ii place sa ramana in anonimat,desi nu se sfieste sa-si
spuna parerea atunci cand se iveste ocazia. Oamenii l-au dezamagit, dar inca cauta persoane in care sa poata avea incredere. Cand il privesti in ochi ai putea avea impresia ca stii ce fel de om e. Un pampalau, poate un tocilar, poate un baiat de casa. Pentru lumea mult prea superficiala poate fi toate astea la un loc. Dar el e mai mult de atat. E pur si simplu neinteles. Ii place sa bea bere sau vin, chiuleste si el de la scoala
ca noi toti, si asculta de la Korn la muzica clasica. De data asta asculta la mp3, Paul Collier.



Muzica lui Paul Collier poate fi numita simplu muzica pentru relaxare. Muzica cantata la pian. Milioane de oameni ii acceseaza muzica pentru a alunga stresul sau pentru a-i ajuta sa se concentreze mai bine. Foarte multi elevi/studenti ii folosesc muzica pentru a se concentra mai bine in timpul invatatului/temelor. Se pare ca muzica lui simpla si senina reuseste sa calmeze mintile si sufletele oamenilor contemporani, grabiti, obositi si stresati. El merge la pas linistit pe strada, incercand sa profite din plin de muzica linistitoare pentru a-si face
ordine in ganduri.

O alta ea e inca acasa. Nu se grabeste. Pana va ajunge el mai dureaza. Ea e o tipa mica de inaltime, foarte
contradictorie. Extrem de contradictorie. Ii e greu sa se decida asupra multor lucruri, dar nu-i pare rau
de deciziile pe care le face. Poate fi fata dupa care striga lumea pe strada "Uite la aia,cum merge!Hahaha"
sau cea careia i se spune "Arati minunat in rochita aia de vara!" Momentan e omul schimbarii. Ii place viata, si nu i se pare asta un cliseu. Nu are o viata perfecta, nici parinti perfecti, nici prieteni perfecti, dar
e multumita de viata ei asa cum e. Apreciaza toate momentele marunte si nu uita sa multumeasca in fiecare seara
pentru toate lucrurile bune din acea zi. Navigand pe internet o gaseste pe Phoebe Peek.





Phoebe nu are videoclipuri,doar cateva filmulete cu ea si chitara ei.Dar aste de admirat la ea ca isi scrie
singura cantecele. Are 13 ani si lucreaza la primul ei album. Nu este atat de cunoscuta precum Esmee Denters, de exemplu, dar isi croieste si ea drumul cum poate, la fel ca orice personaj care iubeste muzica. Se termina clipul lui Phoebe si ea trece mai departe. Asculta Paolo Nutini in timp ce se imbraca.



Vocea lui o face sa fredoneze in timp ce isi piaptana parul. Ii face placere sa fredoneze, dar spre deosebire
de prima fata, ea nu are curajul sa cante atunci cand altii o asculta.Desi i-ar placea foarte mult sa cante
pentru ceilalti. Paolo Nutini este un tanar(23) scotian care si-a inceput cariera prin 2005. Muzica lui poate fi incadrata in foarte multe genuri, inclusiv: Pop rock, Blue eyed soul, reggae, folk, blues, Easy Listening. Al doilea sau album (2009) a debutat pe locul intai in UK.



Ascultand una dintre piesele lui live ne putem convinge ca Paolo Nutini are un timbru vocal aparte, pe care
stie cum sa il "exploateze". Am putea spune chiar ca Paolo Nutini are vocea pe care unii o castiga dupa ani si ani
de experienta. Inainte sa plece mai asculta o singura piesa Porcupine Tree-Time flies.



Porcupine Tree sunt catalogati drept "the modertn Pink Floyd". Iar asta spune tot ce ar trebui sa sti despre ei.
O alta melodie foarte sugestiva,care beneficiaza de un videoclip extrem de sugestiv, ca tot e la moda critica societatii actuale si a muzicii de proasta calitate, este "Fear of a black planet".



Albumul cu acelasi nume a fost nominalizat pentru un Grammy,la categoria "Best Surround Sound Album".
Si ea pleaca de acasa, incuind usa in urma ei.

Toti cei patru se intalnesc in poienita de langa oras. Inconjurati de padure, noaptea si linistea se lasa
peste ei. Se saluta, se imbratiseaza, rad si glumesc,lasand la o parte problemele. Am putea spune ca ceea ce
ii uneste este muzica. Fac un foc mare de tabara, in timp ce Paul Rodgers canta din telefon Reaching out.



Bineinteles, Paul Rodgers este un artist consacrat. Doar ca in micul nostru coltisor de lume, Paul Rodgers
e din ce in ce mai putin amintit. Si majoritatea au ajuns sa asculte muzica lui abia in momentul in care Eminem i-a folosit melodia ca intro pentru "Beautiful". In timp ce flacarile focului de tabara se inalta spre cer,cei patru tineri adunati la un loc de muzica buna, fredoneaza la un loc:

"Lately, I've been hard to reach / I've been too long on my own / Everybody has a private world / Where they can be alone"