Aseara a fost mult asteptatul concert Emir Kusturica si No Smochking Orchestra. Minunat. Evenimentul a inceput, surprinzator, la ora 8 fix, organizatorii dand dovada de o punctualitate iesita din comun.

In deschidere au "performat" cei de la Zdob si Zdub. Moldovenii au inceput in forta si asa au ramas timp de o ora, cu un show de exceptie, live (daca mai are sens sa spun), care te facea sa te ridici de pe scaun si sa canti in "dulsili grai" piesele care i-au facut celebri. Trebuie sa recunosc ca a fost intaia data cand i-am vazut in concert. Am fost putin sceptica la inceput, in primul rand pentru ca sala era jumatate goala, iar in al doilea rand pentru ca nu as fi crezut niciodata ca or sa reuseasca sa clinteasca coloanele vertebrale rigide de la Sala Palatului. Dar, la a doua piesa, m-am surprins tipand si aplaudand. In fata scenei oamenii s-au ridicat si au inceput sa danseze impreuna cu ei. Plus ca stilul e fabulos. Un amestec de Red Hot Chilli Peppers cu muzica populara. Ai senzatia ca esti la o nunta traditionala intre doi rockeri zgubilitici. Au cantat o ora, dar mi-a placut fiecare moment.

Apoi au intrat "baietii". Au urcat bateristii de la No Smoking si, dand dovada de o modestie nu foarte comuna, Emir Kusturita, care nu tine sa se faca remarcat de fanii sai, ci doar sa cante la chitara. Vocalul de la Kusturica band (sa zicem asa) a venit imbracat intr-un colant albastru, mulat pe tot corpul... dar cu aripi. Surprinzatorul costum albastru, de liliac, a facut furori, pentru ca lasa sa se vada mai mult decat ar fi platit spectatorii. Fara sa ii pese de pareri care ar contrazice-o pe a lui, vocalul a ridicat sala in picioare si, in ritmurile ametitoare ale instrumentelor, a vrajit pana si copii. Un showman care frizeaza nebunia. A tipat, a sarit, s-a dezbracat, s-a urcat pe scaune, a urcat scaunele pe el, a urcat oameni pe scena, s-a inclinat, s-a aplecat, a facut reverente, tumbe, roate, sfori... si asta doar in prima parte.

Oameni extrem de talentati, cu o varsta destul de inaintata dar cu o vitalitate inca debordanta, artisti care se simt, se cunosc, se iubesc pe scena.

Spectacolul nu a lipsit din melodii, majoritatea pieselor facand parte din filmele lui Kusturica. Versuri trasnite, vii, cu umor, ritmuri care nu te lasau sa iti tii fundul linistit pe scun, public cald (pana spre sfarsit s-a umplut si sala). Trebuie sa spun si partea cu: "ce organizare minunata, mai, mai!"

Incerc sa ma gandesc la oaia neagra, ca trebuie sa fie una. As fi vrut sa geama sala de oameni... Da. In rest, splendid!