Pe data de 30 noiembrie, la Club Gossip din Capitala, a avut loc evenimentul de lansare a celei mai noi productii Zdob si Zdub, trupa care a pasit granita unui deceniu de rock`n`roll: albumul "Ethnomecanica".
Noul material discografic este o compilatie cu cele mai bune hituri din toata existenta "Zdob si Zdub" si cinci piese noi (in mare parte - versiuni cover). In linii mari, "Ethnomecanica" tinteste publicul vest-european, care nu cunoaste activitatea timpurie a trupei "Zdob si Zdub" si va deveni primul album oficial lansat in Europa ce se va afla in magazinele tuturor tarilor Uniunii Europene. Cateva hituri principale de pe "Ethnomecanica", si anume "Hardcore Moldovenesc", "Tiganul si OZN", "Videli Noci" si "Nenea Gorbaciov-Hora Cosmica" (pe versiunea vest-europeana a albumului) sunt interpretate in limba engleza.
Concertul sustinut de trupa in Club Gossip a fost precedat de un warm-up asigurat de DJ Chris Myer, iar atmosfera a fost incalzita de DJ Escu de la Pro FM. Avand invitati de suflet pe acest album (surorile Osoianu si MC Vasile, fiind alaturi de trupa pe scena), Zdob si Zdub i-au facut pe cei prezenti in club sa se integreze intr-o atmosfera incendiara, specifica dealtfel fiecarui concert de-al lor.
Fanii, prezenti in numar mare la evenimentul pe care il asteptau de multa vreme, au zguduit clubul, manifestandu-se la piesele lor preferate (Dimineata pe racoare, Boonika bate doba, Cantec de drum, Miorita si Nenea Gorbaciov - Hora Cosmica).
Lansarea a fost precedata de o sesiune de interviuri, in cadrul carora reprezentantii mass mediei au avut ocazia sa discute cu trupa despre noul album si proiectele lor viitoare, derulata pe tot parcursul zilei in aceeasi locatie primitoare. Zdob si Zdub le-au aratat invitatilor ca folclorul romanesc nu va muri niciodata, atata timp cat se mai gasesc muzicieni care celebreaza mecanica anilor trecuti in stil etnic, desi intr-o maniera moderna.
Dupa lansarea de la Bucuresti, urmeaza Chisinau, Marte, Jupiter etc. Bravii nostri lautari zburatori pornesc la drum, pamantul deja le este la picioare, urmeaza universul.
loading...