Astazi, trupa Sensor se va intoarce la Cluj, pentru a sustine un concert dedicat celebrarii a sapte ani de existenta. Spectacolul, care se va desfasura in locul unde a luat nastere totul - Casa Tranzit (fosta Sinagoga), are pregatite, pe langa concertul trupei, si momente de proiectie in care sunt surprinse secvente din activitatea grupului. Casa Tranzit este martora primelor experimente, acesta fiind locul unde, timp de doi ani, Sensor a evoluat de la o idee la o trupa. S-au implinit sapte ani de experiment Sensor, sapte ani de muzica, de creatie, de teatru, de pantomima, de percutie, de electro, de atitudine.
Sensor este o trupa de artisti completi, care incearca sa surprinda prin imagine, stil si atitudine, iar din componenta ei fac parte Paul (compozitor, percutie si partea electronica), DJ AlexUnder (percutie), Mandela (flaut, percutie, sintetizator), Laura (voce, percutie), Sergiu (percutie, management) si Cosmin (sunetist).
In activitatea sa, trupa s-a lasat purtata de vocea instrumentelor muzicale clasice, dar a improvizat si sunete noi din obiecte care la o prima vedere par mute: perii, galeti, butoaie, tevi. "Prin spectacolul de la Cluj, Sensor celebreaza faptul ca, in cei sapte ani de existenta, trupa a reusit sa isi atinga scopul pentru care a luat nastere si anume sa ofere o altfel de perspectiva muzicii romanesti, prin pozitionarea fiintei umane in centrul creatiilor sale. Sensor s-a nascut pentru a trezi simturile, pentru a provoca cela mai intense trairi umane prin prezentarea omului ca spectacol in sine", spune Paul Ilea, liderul trupei.
In cei sapte ani de experienta, Sensor a lansat 2 albume -"Lands" (world music) - 2002 si "E-volution" (electro-acoustic) - 2004, a urcat pe scenele din tara cu un spectacol de teatru unic Sakadatextra Sensorial - 2001 (stagiuni 2 ani la Teatrul Bulandra si un an La Teatrul National I.L. Caragiale), a lansat doua videoclipuri "5 minute" - 2003 si "Help Yourself" - 2004, premiat cu Best Video la MTV Romanian Music Awards 2005. In privinta activitatii internationale a trupei, Sensor a trecut demult granitele tarii si a concertat in: Slovenia (Golden Drum festival), Budapesta, Paris, Belgia, Singapore si Malaiesia.
Printre realizarile trupei se numara coloana sonora a Festivalului Cerbul de Aur, Brasov 2005, spectacolul oferit celor peste 60.000 de spectatori prezenti la Cupa Romaniei la Fotbal din anul 2003, colaborari cu artisti de seama (Sorin Danescu, Marius Mihalache, Ioana Marchidan, Ovidiu Lipan Tandarica, Iris, George Vintila, Vita de Vie, Divertis sau Dan Chisu) precum si performanta de a mentine piesa "Help Yourself" 18 saptamani in MTV Top 40.
loading...