Bass Battle are in vizor ceea ce muzicienii numesc live looping performance, mai exact inregistrarea si redarea de sunete in timp real, un proiect bazat pe chitara bass, in care piesele sunt compuse din linii de bass suprapuse, bass-ul in sine fiind vocea principala.
"Breathe", o piesa facuta in colaborare cu Nicole (voce), este cea mai complexa piesa marca Bass Battle, prima piesa in care artistul a ales sa nu se mai limiteze la un singur instrument.
"Totul a inceput intr-o seara, la o bere ca toate povestile de succes. Nicole mi-a dat sa ascult ceva tras de ea si mi-a placut mult. Eram cu piesa intr-o forma destul de avansata, i-am propus sa incerce sa lucreze pe ea si de aici lucrurile au evoluat destul de rapid. Am inregistrat vocea, am mixat, masterizat si am lansat piesa la radio", a declarat Bogdan Diaconeasa, initiatorului proiectului Bass Battle.