Regele rock 'n' roll nu a imbatranit deloc pentru fanii sai, ramanand la fel ca in ziua legendarului concert oferit in 1973 in Hawaii. Acest lucru il dovedeste si statuia in marime naturala a lui Elvis Presley ce a fost inaugurata in locul unde a sustinut celebrul concert din urma cu 34 de ani.
Statuia Regelui este din bronz si reprezinta un tribut adus acestuia de catre fani pentru momentele oferite pe scena de la Neal Blaisdell Center. Concertul din Hawaii a fost primul concert din istorie transmis prin satelit pretutindeni in lume, bucurandu-se de o audienta de peste 1 miliard de spectatori.
Statuia il infatiseaza pe Elvis la apogeul carierei sale, slab, cu perciuni lungi si gulerul camasii ridicat. Inaugurarea statuii s-a facut pe melodiile
"See See Rider" si
"American Trilogy". Pe plan artistic, Elvis Presley a fost legat de Hawaii si prin cele trei filme realizate aici, "Blue Hawaii", "Girls! Girls! Girls!" si "Paradise, Hawaiian Style". De asemenea el a oferit trei concerte la Hawaii.
Inaugurarea acestei statui face parte dintr-o serie de ceremonii comemorative speciale dedicate implinirii anul acesta la 16 august a 30 de ani de la trecerea in istoria muzicii a lui Elvis Presley.
loading...