Victoria neasteptata a monstrilor finlandezi din trupa Lordi, in finala Eurovision de la Atena, devine tot mai suspecta. Ultima teorie, emisa chiar de catre compatriotii acestora, specialisti in computere de la postul de televiziune finlandez MTV 3, este o realitate recunoscuta tacit si de catre organizatorii concursului. Astfel, s-a dovedit in practica posibilitatea de a frauda sistemul de votare prin intermediul unui calculator conectat la Internet.
Conform ipotezei emise, finlandezii aflati pe teritoriul tarii in momentul concursului au putut sa voteze pentru Lordi, fapt interzis de regulile Eurovision. Modalitatea este absolut simpla si consta in accesarea unui program prin care se pot efectua convorbiri telefonice in strainatate, de tipul Skype. Aceste programe permit utilizatorilor sa se conecteze la servere aflate in alte tari si sa efectueze comunicatii vocale dupa sistemul convorbirilor telefonice locale. Odata conectat la serverul din alt stat, teoretic se poate vota ca si cum utilizatorul ar fi pe teritoriul strain.
Acest fapt era stiut dinainte de seara marii finale, reprezentantii FiCom (Federatia Finlandeza de Comunicatii si Teleinformatii) anuntand public ca este posibil ca utilizatorii finlandezi sa se poata conecta la serverele din Suedia pentru a vota pentru Lordi. Chiar inainte de Finala Eurovision de la Atena, finlandezii de la MTV 3 au facut publice rezultatele unui test, simuland un televoting care sa se desfasoare exact ca la Eurovision, adica timp de zece minute. In urma testului s-a dovedit ca de pe un singur computer se pot efectua mai mult de 60 de voturi in timp de zece minute.
Andrus Pardle, director de marketing al firmei Skype pentru zona Baltica, a admis posibilitatea fraudarii sistemului de vot. "Este cunoscuta viteza cu care Skype castiga noi adepti, asa ca nu inteleg de ce organizatorii nu au gasit o modalitate mai moderna de a-si desemna castigatorii", spune acesta, citat de site-ul www.oikotimes.com. De asemenea, Pardle s-a aratat deschis discutiilor cu organizatorii concursului, in vederea evitarii acestor situatii pe viitor.
loading...