Peste un milion de fani ai trupei
Led Zeppelin s-au inscris pentru a cumpara bilete la singurul concert pe care il va sustine formatia, pentru prima oara din 1998, in noiembrie, la Londra. Doar 20.000 de bilete sunt disponibile pentru show-ul ce va avea loc la Arena O2 din Londra, un spectacol in memoria fondatorului casei Atlantic Records, Ahmet Ertegun, la care vor mai canta Pete Townshend, Bill Wyman si Paolo Nutini.
Promoterul Harvey Goldsmith a spus ca a fost "depasit" de numarul de cereri. Fanii vor fi anuntati pana la 1 octombrie daca se numara printre cei care primesc bilete. Ei trebuie sa plateasca 125 de lire sterline (aproximativ 250 de dolari), plus taxe, pentru un bilet.
"Am dori sa multumim fanilor pentru sprijin", a spus Goldsmith. Vocalistul Robert Plant, chitaristul Jimmy Page si basistul John Paul Jones s-au despartit dupa moartea bateristului John Bonham, in 1980. Cei trei, care nu au mai cantat live de 19 ani, ar putea fi insotiti pe scena concertului de la Londra de fiul lui Bonham, Jason.
loading...