Odata cu celebritatea dobandita peste noapte, O-Zone s-a pricopsit si cu o serie de scandaluri, in legatura cu paternitatea hitului "Dragostea din tei". Bogdan Popoiag, membru al trupei UNU, sustine ca el este adevaratul compozitor al succesului international "Dragostea din tei", si nu Dan Balan.
Pentru a-si intra in drepturi, acesta l-a dat in judecata pe Dan Balan, liderul formatiei O-Zone, si pe Dan Popi, director general al Media Services, producatorul din Romania al celor trei baieti de la Chisinau. Sa fi izbucnit scandalul din cauza ca se aude prin tirg ca prima transa din drepturile de autor pentru cei de la O-Zone a fost de 500.000 de euro?
O-Zone au patruns pe piata din Romania cu piesa "Numai tu", promovata fara succes de Media Services. Casa de discuri le-a mai acordat o sansa, contactindu-i pentru o colaborare pe Marius Moga si pe baietii de la UNU, de la studioul MOF Records. Cu ajutorul lui Bogdan Popoiag, de la UNU, O-Zone inregistreaza primul mare succes, "Despre tine". Pentru ca era necesara aparitia unui album O-Zone, se cerea un nou hit.
Bogdan Popoiag e unul dintre cei mai ravniti oameni de studio ai momentului. A fost compozitor la studiourile lui Marius Moga si Hi-Q (MOF Records), iar acum are propria firma de productie muzicala. A lucrat pentru Akcent, Loredana, Hi-Q, Blondy, Andreea Balan, Anna Lesko, TNT, La Familia, Sistem.
"Doar textul ii apartine lui Balan"
"Pentru ei am compus, in martie 2003, "Dragostea din tei". Doar textul ii apartine lui Dan Balan", a declarat Bogdan Popoiag. "Pe coperta albumului am fost insa trecut doar ca aranjor. L-am intrebat pe Dan de ce, iar el mi-a raspuns ca ne vom intelege". In octombrie, "Dragostea din tei" a fost preluata si cintata la posturile de radio si TV din Italia de formatia Haiducii, in colaborare cu Gabry Ponte, fara a se cere acordul si fara a exista vreun contract care sa permita acest lucru. "Doua luni mai tirziu, succesul piesei l-a determinat pe Dan Balan sa renunte la trupa O-Zone si sa-si indeplineasca visul de a ajunge star international. Renunta la cei doi colegi, Arsenie si Radu, si la impresar, Corneliu Ladin. Inainte de asta, prin intermediul Media Services, inscrie piesa "Dragostea din tei" la UCMR, pe numele lui, fara ca eu sa stiu ceva despre asta. Am continuat colaborarea cu el, pregatind impreuna o versiune in limba engleza a piesei. Ii luase alaturi pe doi componenti ai trupei Millenium. Formatia O-Zone, de data asta Arsenie si Radu, isi incearca si ei norocul si inregistreaza separat, tot in studioul MOF, aceeasi piesa, tot in limba engleza. Cind am contactat casa de discuri JIVE Records, pentru a le trimite piesa in engleza, am aflat ca melodia a fost inregistrata pe numele lui Balan. Astfel, mi-am pierdut toate contactele cu casele de discuri din tarile europene care doreau sa licentieze piesa. Am constatat ca Dan Balan are tot controlul si detine drepturile de autor. Impartindu-le cu Media Services, a semnat un contract in Italia cu casa de discuri Time", a marturisit Popoiag.
Single-ul s-a lansat in Italia, Germania, Franta, Spania, Anglia, pina in Canada, iar pe coperta acestora, evident, Bogdan Popoiag nu a fost trecut, chiar daca, sustine el, a realizat inclusiv masteringul piesei. Acum cateva luni, componentul trupei UNU le-a intentat proces lui Dan Balan si lui Dan Popi, directorul general al Media Services. "Dan Balan mi-a "multumit" pentru tot, transmitindu-mi telefonic amenintari si jigniri", declara Bogdan. El este hotarit sa mearga mai departe, pina i se va face dreptate, sustinind ca are dovezi si martori care sa-i confirme afirmatiile. "Nimeni nu s-a gindit ca se va ajunge aici".
"Omul se simte frustrat ca nu a luat destui bani"
Cum Dan Balan nu a putut fi contactat, i-am solicitat o declaratie lui Dan Popi: "Eu n-am de unde sa stiu cine este compozitorul. Dar, pina la proba contrarie, Dan este compozitorul. Asa zice legea. Parerea mea este ca omul a facut o orchestratie buna care, fara indoiala, a ajutat la succesul piesei. Acum se simte frustrat ca nu a luat suficienti bani din chestia asta. Este straniu ca omul a asteptat noua luni pina sa-si aduca aminte ca a compus-o. Popoiag trebuie sa dovedeasca ce declara. Eu nu mai sint implicat pentru ca melodia a fost cesionata catre EMI Publishing, cea mai mare casa de productie muzicala din lume".
"De ce plang chitarele?"
Se pare ca Dan Balan nu ar fi la prima "abatere" si ca Mihai Dolgan, un compozitor de la Chisinau, ar fi revendicat cintecul "De ce pling chitarele?". Se spune ca Dan Balan, liderul O-Zone, a inregistrat la UCMR piesa "De ce pling chitarele?" ca fiind compozitia lui. La aflarea vestii, Mihai Dolgan, adevaratul compozitor, ar fi amenintat cu un scandal de proportii. Ca sa evite acest lucru, Balan ar fi cerut la Uniune recalcularea sumelor incasate si refacerea fisei, pentru ca adevaratii autori sa intre in drepturi.
Dan Popi infirma si aceasta varianta, specificind ca Dan Balan are o intelegere cu Mihai Dolgan, iar pe coperta casetei apare numele lui Dolgan ca fiind compozitorul piesei in cauza.
loading...