Seful statului le-a inmanat ieri, intr-o ceremonie desfasurata la Palatul Cotroceni, Ordinul National "Meritul Cultural" lui Josef Kappl, Nicu Covaci, Mani Neumann, Ionut Contras, Cristi Gram si lui Bogdan Bradu. Nicu Covaci a fost "avansat" de Traian Basescu la gradul de Ofiter al aceluiasi Ordin National "Meritul Cultural".
In mod surprinzator, Mircea Baniciu, unul dintre membrii importanti ai grupului
Phoenix, nu s-a numarat printre cei care au primit decoratiile prezidentiale. "Nici macar n-am stiut, am aflat de la tv ca vor fi decorati. Ma mir ca Nicu Covaci nu si-a adus si rudele...", a declarat Mircea Baniciu.
Nicu Covaci spune ca Baniciu nu a fost chemat la Cotroceni pentru ca "a fost ceva spontan". "A fost chemat si la aniversarea noastra, si la concerte. A refuzat, fara vreun motiv. Si apoi, daca a refuzat, nu l-am mai chemat la decorare, pentru ca a fost ceva spontan, de azi pe maine. E pacat pentru el, ghinionul lui ca s-a distantat asa de mult. Noi nu vrem sa-l atacam, sa-i facem vreun rau. Imi pare rau pentru el!" Administratia Prezidentiala a refuzat sa comenteze absenta lui Baniciu de pe lista celor decorati.
Mircea Baniciu, care s-a despartit de Phoenix in cursul acestui an, explica pe blogul sau ca ruptura s-a produs din cauze financiare. "Stiam ca toata partea financiara a turneelor din ultima perioada era ca un secret bine pazit, ca si azi, de fapt".
loading...