Pe 19 octombrie, la Sala Palatului, Duran Duran va concerta pentru prima oara in Romania, intr-un spectacol prezentat de Volkswagen si organizat de Emag!c Entertainment! Trupa s-a reintregit in 2001 si, dupa trei ani de lucru in studio, a lansat albumul "Astronaut", material asteptat de milioane de fani din intreaga lume de mai bine de un deceniu!
In prezent, cei cinci membri Duran Duran lucreaza la un nou album, ce urmeaza a fi lansat la inceputul lui 2007, dar si-au gasit timp si pentru un mini-turneu. In aceasta toamna, Simon LeBon & Co. vor ajunge si in Bucuresti, unde isi vor incanta fanii din Romania cu celebrele hit-uri "Wild Boys", "The Reflex", "Ordinary World", "Sunrise" sau "Come Undone".
Desi se stie ca in general vedetele sunt destul de extravagante in privinta preferintelor culinare si de acomodare, Duran Duran nu au avut cerinte deosebite pentru concertul din Bucuresti. Cei cinci membri ai trupei si echipa lor se vor simti "ca acasa" daca organizatorii le vor pune la dispozitie multe sucuri naturale (grapefruit, mere, portocale, fructe de padure), sucuri acidulate si... bere romaneasca!
De asemenea, pe lista de cerinte se afla si sortimente de vinuri bune, italiene, frantuzesti si in special romanesti, vechi de minim 15 ani! In ceea ce priveste partea culinara, membrii Duran Duran isi doresc si diverse sortimente de mancare vegetariana: tofu, legume, sushi vegetarian si humus!
De saptamana aceasta, biletele pot fi achizitionate atat din magazinele Diverta (Vitan Mall, Plaza Mall, Scala, Unirea), reteaua Music Shop si de la Sala Palatului, cat si on-line, de pe www.myticket.ro. Exista cinci categorii de bilete, pretul acestora (in RON) variind in functie de pozitia fata de scena: 60, 100, 150, 200, respectiv 300 RON.
loading...