Dupa concertul sustinut cu casa inchisa la inceputul acestui an pe scena Salii Palatului din Bucuresti, elitele muzicii cubaneze se intorc in Romania pentru doua noi spectacole. Pe 5 februarie 2009, The Havana Lounge va concerta in Sala Olimpia din Timisoara, urmand ca pe 7 februarie, orchestra cubaneza sa revina in Bucuresti, la Sala Palatului.
Cele doua concerte Live From Buena Vista: The Havana Lounge fac parte din seria de evenimente World Music Masters si ii vor avea drept capete de afis pe Julio Alberto Fernandez si pe Teresa Garcia Caturla.
`Los Superabuelos` - `superbunicii` muzicii cubaneze - promit sa recreeze in fata publicului roman atmosfera specifica localurilor selecte ale Havanei, interpretand pe ritmuri de son montuno, salsa, rumba, mambo, cha cha si bolero, piese celebre precum `El Chan Chan`, `Cuando Ya no me Quieras`, `Pensamiento`, `Suavecito`, `Cachita` sau `Son De La Loma`.
Alaturi de Julio Alberto Fernandez si de Teresa Garcia Caturla, pe scena vor mai urca Julienne Oviedo Sanchez, Yanko Pizaco, Daniel de Jesus Ramos Alayo si Rodolfo `Peruchin` Argudin Justiz.
Membrii Live From Buena Vista - The Havana Lounge reprezinta patru generatii de muzicieni, pentru care son-ul a devenit o adevarat traditie de familie. Stil muzical cubanez ce imbina muzica traditionala spaniola cu numeroase influente de origine africana, son-ul s-a nascut in partea de est a Cubei, spre sfarsitul secolului XIX, transmitandu-se din generatie in generatie si patrunzand treptat in toate regiunile insulei.
Biletele pentru ambele spectacole vor fi puse in vanzare in data de 1 noiembrie la diferite categorii de pret in functie de pozitia in sala:
60, 85, 110, 140 de lei pentru Bucuresti si
50, 75, 100, 200 de lei pentru Timisoara, acestea putand fi achizitionate atat din reteaua magazinelor Diverta cat si online, de pe www.myticket.ro.
loading...