Turneul "40 de ani de Muzica" al lui Julio Iglesias dureaza un an de zile si in ciuda incidentului din Rusia, artistul se simte bine si se va tine de program.
In Rusia, Julio Iglesias a sustinut deja trei concerte iar cel de-al patrulea concert ce trebuia sa aiba loc pe data de 24 iunie la Ekaterimburg, a fost reprogramat pentru aceasta seara. Julio Iglesias a fost nevoit sa-si intrerupa concertul dupa ce a interpretat numai doua melodii, din cauza unor tulburari cardiace. Impresarul sau asigura insa ca nu a fost nimic grav.
"Ma simt foarte bine. Nu am nicio problema cu inima. Imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat. Este prima data cand mi se intampla sa reprogramez un concert. Pe data de 26 iunie voi concerta la Ekaterimburg", a asigurat Julio cu ocazia conferintei de presa sustinute in Rusia.
Dupa ce va parasi Rusia, Julio Iglesias isi va continua turneul "40 de ani de Muzica" in Siria, iar apoi va sosi in Romania pe data de 14 iulie la Cluj Napoca pe Stadionul "Ion Moinea", pe 16 iulie la Iasi pe Stadionul "Emil Alexandrescu" si pe 19 iulie la Constanta la "Poarta 1 Port Constanta".
Daca in 2007 Iglesias a vizitat tara noastra pentru a promova ultimul sau album in limba engleza, "Romantic Classics", de aceasta data artistul va aduce in Romania piesele care l-au consacrat.
loading...