Impresarii romani le dau dureri de cap vedetelor straine si nu numai. Este stiut faptul ca, atunci cand vine vara, cantaretii nostri pleaca pe litoral, unde pret de cateva luni urmeaza sa sustina o serie de concerte. Ce nu se stie insa este faptul ca multi dintre cei care se ocupa de organizarea acestor evenimente estivale, mai exact de impresarierea artistilor, sunt de regula "tepari".
Ionut de la Ro-Mania ne-a marturisit ca se gandeste cu groaza la concertele de la mare si la faptul ca impresarii care organizeaza astfel de evenimente platesc artistii cu infima suma de 300.000 lei pe seara. Nici artistii straini nu sunt scutiti de astfel de neplaceri. Ziarul "Atac" a relatat in paginile sale un material ce facea referire la impresarul Radu Zarnescu. Se pare ca acesta nu i-a platit pe artistii care au concertat alaturi de Dr. Alban, La Camilla si Brad Vee Johnson, americanul stabilit la Cluj.
Artistii straini se drogheaza inainte de spectacol
Cei doi intentioneaza sa-l dea in judecata pe Zarnescu. "In contract este prevazut un avans si o suma dupa concerte, indiferent de vanzarile de bilete. Nici eu, nici Camilla, nici trupa mea (Compendium Band) nu am primit vreun ban, pe motiv ca s-a strans putin din vanzari", a declarat Brad Vee Johnson.
Cantaretul mai sustine ca Radu Zarnescu, le-a spus celor trei ca banii din vanzarea biletelor nu ii ajung pentru a-i plati. In replica, Zarnescu sustine ca motivul neplatii celor doi a fost prestatia "sub orice critica". "Au luat ecstasy inainte de concerte si ma intrebau in fiecare zi daca am marijuana si femei. Pai ce, eu sunt proxenet? Mai mult, desi ne-am inteles sa cante live, La Camilla a facut playback", a mai declarat impresarul. Marele norocos a fost Dr. Alban, care si-a primit suma stipulata in contract.
loading...