Roxette a lansat recent un nou album, cel de-al noualea din cariera, intitulat "Travelling: Songs from Studios, Stages, Hotelrooms & Other Strange Places", sau pe scurt "Traveling", material precedat si de un nou videoclip, la piesa "It's Possible". Vara aceasta, Roxette va concerta la Cluj Napoca, in data de 19 iulie, pe Cluj Arena.
Dupa ce anul trecut si-a marcat revenirea dupa o pauza de opt ani printr-un turneu international si un album nou, "Charm School", Roxette pregateste fanilor surprize si pentru 2012. Pe langa noul turneu - "The Neverending Tour", care va include orase in care Marie si Per nu au mai concertat pana acum, fanii trupei se pot bucura si de un nou album, "Traveling: Songs from Studios, Stages, Hotelrooms & Other Strange Places", material ce cuprinde 15 piese, atat melodii noi, cat si compozitii mai vechi, reinterpetate. Lansat abia la finalul lunii trecute "Traveling" a debutat direct in Top 10 in clasamentele din Suedia, Germania si Cehia, "concurand" cu lansarile unor artisti precum Madonna sau Iron Maiden. Materialul contine de asemenea si trei piese live: She's Got Nothing On (But the Radio)" - inregistrata in timpul concertului din Rio de Janeiro din aprilie 2011, "Stars" - inregistrata in timpul soundcheck-ului pentru show-ul sustinut in Dubai in mai, 2011, precum si o interpretare inedita, alaturi de o orchestra simfonica, a hitului "It Must Have Been Love", din timpul spectacolului "Night of the Proms", din Rotterdam, 2009.
Primul single de pe album, "It's Possible", s-a bucurat deja de o primire entuziasta din partea fanilor, clipul - regizat de David Nord - avand premiera acum cateva zile, in Suedia.
Roxette va ajunge vara aceasta pentru a doua oara in Romania, in cadrul turneului The Neverending Tour, urmand a concerta in data de 19 iulie pe Cluj Arena (Cluj-Napoca). Biletele sunt disponibile online pe www.MyTicket.ro, in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, Sala Palatului precum si in retelele afiliate MyTicket.ro, pretul fiind cuprins intre 65 de lei si 250 de lei, in functie de distanta fata de scena.