Alti trei cunoscuti si indragiti artisti internationali si-au confirmat prezenta la Festivalul Peninsula de anul acesta. Este vorba despre Dub FX, N.O.H.A. si Danko Jones.
Dupa succesul urias al concertului sau de anul trecut si streetperformance-ul din centrul Targu Muresului, care a atras sute de fani, anul acesta revine la Tuborg Green Fest Peninsula cel mai faimos muzician de strada al lumii, australianul Dub FX. Trubadurul modern va fi insotit de Flower Fairy, sotia sa. Benjamin Stanford, cunoscut sub numele de Dub FX este o minune a muzicii moderne: folosindu-si doar propria vocea si o pedala de loop reuseste sa compuna piese care includ stiluri de la reggae, drum and bass, dubstep si hip-hop. Muzicianul de strada va fi ultimul live act al celei de a IX-a editii a Festivalului Tuborg Green Fest Peninsula, urcand pe scena Kiss Terrace in data de 28 august.
In data de 26 august, tot la Kiss Terrace revine o alta trupa favorita a peninsularilor, care anul trecut a sustinut unul din cele mai atractive si apreciate concerte ale editiei: flamenco, breakbeat si drum and bass in stil N.O.H.A la Tuborg Green Fest Peninsula! Noise of Human Art (in traducere libera: zgomotele artei umane) nu inseamna doar o combinatie reusita a mai multor stiluri muzicale, ci si o trupa cu membri care aduc, fiecare, o mostenire culturala considerabila: un clapar din Koln, un saxofonist din Praga, un MC din New York si o solista din Spania.
De peste ocean poposeste la Tuborg Green Fest Peninsula in data de 26 august trio-ul de rock canadian Danko Jones. Trupa si-a castigat deja cateva staruri drept fani - de la liderul Motorhead, Lemmy, la Elijah Wood - iar anul trecut publicul din Romania a inceput sa ii indragreasca dupa ce i-a urmarit inainte de recitalul lui Guns 'n Roses.
Din Ungaria vor mai sosi la festival cei de la Intim Torma Illegal, din Romania vine Gojira, la Kiss Terrace, in data de 25 august pentru a face warm-up-ul si after party-ul la concertul Foreign Beggars, iar de incalzirea pentru Chase&Status, in data de 27 august, se va ocupa Goranga&Missile din Miecurea Ciuc.