The Silver Church Club din Bucuresti gazduieste pe data de 9 decembrie 2010 un concert al celebrului artist francez Yann Tiersen. Acest eveniment, organizat de Artmania, face parte din turneul european de promovare al ultimului album intitulat "Dust Lane".
"Dust Lane", in comparatie cu albumele precedente ale artistului, combina note simple cu sunete puternice iar poezia a fost inlocuita acum cu energie vie, Tiersen schimband genurile muzicale predandu-se riff-urilor de chitara si sunetelor muzicii rock.
"Dust Lane e mai mult electric decat electronic, iar partea vocala joaca un rol important in album" spune Tiersen.
"Noul album e diferit de tot ce am creat pana acum."
Guillaume Yann Tiersen (n. 23 iunie 1970) este un muzician si compozitor francez, cunoscut indeosebi pentru compunerea coloanei sonore a filmului Amelie, regizat de Jean-Pierre Jeunet. Muzica sa este recunoscuta pentru folosirea unei mari varietati de instrumente in compozitii relativ minimaliste, care contin deseori influente provenind din muzica clasica europeana sau muzica populara franceza, si care recurg la instrumente precum pianul, acordeonul sau vioara. A fost comparat cu muzicieni precum Chopin, Erik Satie, Phillip Glass si Michael Nyman.
Yann Tiersen va concerta joi, 9 Decembrie, ora 20:00, in The Silver Church Club din Bucuresti. Accesul este permis incepand cu ora 19:00. Pret bilete:
In perioada 16 august - 8 decembrie pretul unui bilet este de 85 RON, iar in ziua evenimentului biletul va costa 110 RON. In plus, au fost emise 50 de bilete VIP la pretul de 150 RON. Conform legislatiei in vigoare, preturile vor fi majorate cu 6%, suma reprezentand comisionul de ticketing.
loading...