Cerbul de Aur din acest an e posibil sa aiba loc in luna august."Televiziunea Romana ne-a comunicat, deocamdata, ca festivalul se afla in programul de evenimente si ca ar dori sa se desfasoare in luna august. Inca nu s-a discutat in amanunt despre acest lucru."a declarat George Scripcaru, primarul Brasovului.
Anul trecut festivalul s-a desfasurat in perioada 3-5 septembrie, primaria Brasovului contribuind cu suma de 300.000 lei. La aceasta suma s-au adaugat o serie de scutiri de taxe pentru organizatorii festivalului.
Marele trofeu Cerbul de Aur a fost castigat anul trecut de romanul Razvan Krivach.