Pe 27 septembrie la Teatrul Metropolis s-a petrecut ceva
foarte frumos si datator de speranta pentru cei care cred ca muzica rock din Romania nu trebuie sa moara, lesinata intr-un sant si vomitand pe sine vodka ieftina bauta la metru cu o seara inainte. Actul artistic de o frumusete covarsitoare ii are in prim plan pe membrii Tep Zepi, trupa ce formeaza un tot unitar de doar 2 ani. Asta ii face, prin demersul de pe 27, trupa cu cele mai mari c***e din noul val.
Ce s-a intamplat in acea sambata? O trupa de
stoner rock (adica muzica de desert si droguri) a lansat un vinil intr-un teatru. In mod normal asta n-ar trebui sa ridice sprancene pentru ca, daca artistul are o traire, domn'e, oricat de aiuristica si fara potential comercial ar fi ea, teoria spune ca trairea se va concretiza intr-un show pe gustul sau. Teoria era in functiune candva pe vremea patronajului cultural pe la curtile regale dar nu in Romania anului 2000. Aici lucrurile merg altfel: oricine stie un acord la chitara capata automat o lejeritate de nedescris in a se plange de mersul general al scenei underground, de casele de discuri, de publicul necunoscator, de patronii de cluburi, capitalisti salbatici, de sonorizarile proaste si, intr-un final apoteotic, de pretul berii. Cu alte cuvinte, artisti exista dar
"sistemul" ii ucide din fasa.
Tep Zepi par a nu fi luat pastila pe care scrie
'mania persecutiei' sau pur si simplu au realizat ca pe mine, ca ascultator de muzica, nu ma intereseaza ca dupa realizarea acestui eveniment trupetii nu-si vor mai lua tigari vreo 2 luni sau nu-si vor mai scoate prietenele la o prajitura. Important ramane faptul ca evenimentul a fost foarte bine organizat, ca sampania din pauza a fost binevenita, ca vinilul arata, cromatic vorbind, minunat iar concertul in sine a fost un moment muzical gandit cap-coada, cu piese vechi si noi.
In curand, printre voi, noul lor videoclip. Pana una-alta, poze faine de la eveniment facute de
Sasha Kinski.
loading...