B'ESTIVAL se anunta a fi evenimentul anului! Biletele se vand intr-un ritm mult mai alert decat cele mai optimiste asteptari. De la inceputul perioadei de precomenzi (16 februarie 2007) si pana acum s-au vandut deja 4000 de abonamente pentru cele trei zile, ramanand mai putin de 2000 disponibile.
Laura Coroianu, director executiv Emag!c Entertainment, a declarat: "Am fost deosebit de placut surprinsi ca am vandut atat de multe bilete chiar inainte de anunta programul complet al festivalului. De fapt, acest lucru se intampla cu toate marile festivaluri ale Europei, precum Glastonbury sau Roskilde - lumea incepe sa cumpere bilete imediat cum acestea sunt puse in vanzare, fara a sti programul. Bineinteles, o mare importanta o are si faptul ca preturile biletelor pentru B'ESTIVAL sunt mai mici decat preturile pentru celelalte festivaluri din Europa! Suntem foarte onorati de faptul ca publicul roman are incredere in noi, si garantam ca Emag!c Entertainment pregateste un eveniment extraordinar!"
Saptamana viitoare Emag!c Entertainment va anunta noi nume internationale, precum si primele trupe romanesti din programul festivalului. Pana acum, line-up-ul cuprinde noua headlineri internationali: vineri, 29 iunie, vor concerta Faithless, Morcheeba Hooverphonic, sambata, 30 iunie, Pink, Reamonn, Kasabian, iar duminica, 1 iulie, Marilyn Manson, Alice Cooper si Wu-Tang Clan.
loading...