La mai putin de trei saptamani dupa ce numarul biletelor din Gazon B a fost suplimentat, aceasta zona este din nou sold-out, in prezent toate locurile din Gazon A si B fiind epuizate!
Depeche Mode va reveni anul acesta la Bucuresti cu un nou show electrizant pe care il va sustine in fata publicul roman pe 16 mai, in Parcul Izvor din capitala. Fanii s-au grabit sa-si cumpere din timp biletul, astfel incat cu mai bine de o luna inaintea spectacolului au mai ramas disponibile doar 6000 de locuri, in Gazon C si la Tribuna VIP.
"Epuizarea biletelor in gazonul B, inclusiv a celor 2.000 suplimentate in urma cu aproape trei saptamani, ne arata ca show-ul din 16 mai este asteptat cu sufletul la gura de fanii trupei britanice, pe care ne bucuram sa o prezentam la Bucuresti. Cu acest prilej, marca asociata cu spiritul liber, nonconformist si cu dinamismul specific tinerilor, Beck`s, le ofera consumatorilor sai o experienta remarcabila: concertul Depeche Mode", a declarat Adrian Ciulei, Brand Manager Beck`s.
Sustinut de Beck`s, show-ul Depeche Mode de la Bucuresti face parte din noul turneu mondial, "Tour of the Universe 2009", primul din cariera trupei ce va include doar concerte de stadion. Dave Gahan, Martin Gore si Andy Fletcher vor fi prezenti in peste 28 de orase din 22 de tari, primul concert urmand sa aiba loc la Tel Aviv (Israel), pe 10 mai. Bucuresti va fi prima capitala din Europa de Est pe care Depeche Mode o va vizita in cadrul turneului, in data de 16 mai. Una dintre cele mai spectaculoase reprezentatii live Depeche Mode, "Tour of the Universe 2009" va atrage numai in Europa peste 1.3 milioane de fani, anuntandu-se a fi evenimentul muzical al anului 2009!
Ultimele bilete mai pot fi achizitionate din reteaua Diverta si de pe www.myticket.ro la preturile de 360 (categoria VIP) si 100 lei (Gazon C).