Nucii fac umbra batranului Bucuresti. Pe strazi se plimba punckeri tineri care s-ar droga doar ca sa se integreze terilismului. Sub nuc statea ieri o fetita atat de frumoasa. Cu parul colorat in toate nuantele curcubeului, cu cercel in spranceana si castile in urechi. Canta ca uraste pe cineva in germana. Frumoasa melodie iesea din buzele ei conturate... orice lucru dezgustator, sau macar macabru, poate fi o adevarata opera de arta daca iese din izvorul potrivit: ''du hast...''
Tragea cu nesat dintr-un Kent, si incerca sa patrunda melodia. Era asa frumoasa. Pun pariu ca nici macar nu constientiza asta...
Nucul bartan lasa vantul sa-i adie frunzele, strada lasa oamenii sa treaca, si ea parca era o statuie falnica a tinerei generatii macelarita psihic de cacaturile sociale, politice, s.a.m.d...
Eu asteptam o masina, si nu-mi puteam lua ochii de la ea. Mi se mai intampla uneori sa ma traga lumea de mana pe strada ''Ce te uiti ma asa la mine, ca la urs?''
Am tot privit-o pana am sesizat toate detaliile vestimentatiei ei, lant cu cap de mort, pantaloni larguti si rupti... si balerini in picioare! Nu este totul pierdut cu tinerii nostri. Si eu trag cu nasat din Kent, port pantaloni largi si rupti, nu ascult Ramstain dar... port balerini.
Chipul angelic si balerinii... furtunile tineretii sunt doar etape, scari pe care sa urcam...
Am ajuns la birou si am simtit sa-mi odc-sc ''du hast!''

Ps. Poza de la ''Mi-e frica, Mama!''