Un dirijor roman, comunicativ si tanar, pe numele sau Tiberiu Soare, spunea ca poti privi muzica in doua feluri diferite, ori ca pe o evadare din cotidian ori ca pe un discurs coerent. Varianta a doua n-are nimic de-a face cu misticismele regasirii sinelui despiritualizat in vant, arta sau reverii ci mai degraba cu aprecierea unei constructii logice, cu cap si coada. Evident, eu ader la prima varianta, cea escapista.

Asa ca fug linistita in reveriile mele cu feti frumosi si curajosi, regine senzuale si intangibile si o picatura de ironie revolutionara la adresa pierderii timpului cu lucruri cotidiene gen realitatea. Reintoarcerea la micile nimicuri tangibile e plina de regret, refuz si o doza consistenta de depresie fara cauza. Atunci parca as vrea sa ascult numai piese care spun adevarul verde-n fata, nu idealizeaza nimic si te lasa sa mori asa, fara idealuri. Sinceritate inainte de orice.

O fi bine, o fi rau, pana acum 2 zile n-as fi putut spune. Descoperirea machiavelica a piesei cinstite se afla mai jos. Cui ii place n-are ce discuta cu mine.

'Ohh girl' - An Honest R&B Song