De curand am primit vizita unui specialist in feng shui cu care am povestit si de la care am aflat ca nu e bine sa te atasezi de lucruri...e suficient sa te bucuri de ele pe moment, eventual sa le faci o fotografie si se te lipsesti de lucrurile de prisos... Ce-i drept, am constatat ca in ultima vreme asa am si procedat, din dorinta de a avea cat mai mult spatiu, am evitat aglomerarea de lucruri care nu aveau o utilitate clara. Cu toatea astea, cautand prin cutiile cu < amintiri > de acasa de la Onesti, am descoperit cu bucurie si cu un zambet duios in colul gurii o multime de obiecte care spun povesti legate de micile mele pasiuni de copil curios, de oamenii cu care am interactionat in timp, oameni dragi sau de la care am avut mult de invatat, si mai ales lucruri care imi amintesc de dragostea mea pentru muzica, de evolutia mea si de intamplari care m-au adus pana la urma in fata voastra, asa cum ma prezint eu astazi...Multe dintre aceste povesti raman vii pentru totdeauna in sufletul meu, altele riscau sa intre in umbra uitarii, si mi-a facut placere sa mi le reamintesc...Iar lucrurile cu adevarat importante pentru mine sunt aceste < nimicuri >, lucruri fara importanta pecuniara, dar inestimabile pentru incarcatura emotionala pe care o poarta...

Am inceput sa cant descoperind muzica ce rasuna din vechiul pick-up rusesc al familiei, ai mei, mari melomani, avand o colectie impresionanta de viniluri , mai ales cu artistii romani ai vremii. Dintre toti, o ascultam cu fascinatie pe Angela Similea. Inca de pe la 6 ani ii cunosteam toate melodiile, deja dadeam < reprezentatii > pentru vecinii de pe scara cantand piese din repertoriul ei . Vedeam in ea, mai mult decat un artist, o regina, un personaj de poveste, fara s-o cunosc, era prezenta feminina care mi-a marcat copilaria, dupa mama mea, si care mi-a deschis drumul catre muzica. Am pastrat discurile de vinil peste timp, desi pick-up-ul rusesc nu mai functioneaza de ceva vreme si mi-e dor de acel sunet desuet, departe de claritatea sistemelor ultramoderne.

Ideile mele legate de costumatia de scena au evoluat dramatic in timp. Acum am stilist cu care ma sfatuiesc, cant o muzica energica si caut mai mult decat niste haine - o imagine si un stil cu atitudine, care sa ma reprezinte si sa ma ajute sa transmit mesajul meu celor care ma urmaresc. Multa vreme insa, stilistul meu a fost mama. Ea avea o multime de idei, dorindu-si mereu sa ma vada deosebit imbracata fata de fetitele de varsta mea. Am pastrat una dintre primele mele tinute de spectacol, o fustita roz cu dantela si un bolero, tot roz, din material matlasat, in care cantam extrem de emotionata, la 6 ani si ceva , la prima serbare din curtea scolii, cu parul strans in coada si prins in funda mare, alba. Piesa de rezistenta de pe vremea aceea se intitula "sunt mic cat un nasturas"...:))

Am intrat in Televiziunea Romana, pe cand aveam 12 ani, ca intr-un loc sacru. Urma sa se intample prima mea aparitie pe postul national de televiziune, un eveniment fabulos pentru mine. Imi cultivasem un respect deosebit pentru aceasta institutie, inainte de "invazia" posturilor asa-zise comerciale. Ii urmaream pe artistii vremurilor de demult, cantareti, actori, in momente pregatite meticulos, cu daruire, auzisem de marii regizori, Bocanet, Vornicu si visam sa particip la evenimentele aflate atunci in vizorul tuturor, festivalul de la Mamaia, Cerbul de Aur. Dar debutul mi l-am facut la emisiunea pentru copii "Ba da, ba nu", prezentata atunci de Anca Turcasiu si Mihai Constantinescu, cantand o piesa a regretatului Dinu Giurgiu. Am primit mascota emisiunii, un ursulet, si un tricou cu sigla emisiunii, lucruri pe care le-am pastrat cu drag peste ani.

De mica am inceput sa particip la festivaluri si concursuri, fiind atunci una dintre caile de afirmare pentru un tanar solist. Am adunat premii si trofee, fiecare inmagazinand luni de munca si emotii, la un moment dat aproape distructive pentru mine si parintii mei, care ma insoteau mereu si se implicau total in activitatea mea de atunci. Cel mai drag premiu, in schimb, este unul recent, care semnifica mai mult decat o sentinta data de un juriu - e dragostea si recunoasterea din partea publicului caruia ne adresam , eu si colegii mei de la Crush. Am primit la gala din 2007,din partea Radio Romania Actualitati, premiul pentru cea mai difuzata piesa a anului 2006, o piesa iubita si ceruta de ascultatori, "Aprinde dragostea" si pastrez la loc de cinste in casa mea acest trofeu, de altfel si primul in activitatea trupei Crush+Alexandra.