Astazi vorbim despre basme. Nu, nu Harap Alb. Si muzica spune povesti. Si oamenii spun povesti despre muzica. Ca un fel de relatie parazit-gazda benefica. Mai nou, oamenii spun povesti despre oameni de pe urma muzicii. Ati observat vreodata la oameni o reticenta in a spune genul de muzica preferat? Sau muzica preferata?
Daca vorbesc cu un tip pletos si cu pierce in limba, vor spune ca adora Disturbed. Daca vorbesc cu un individ care umbla prin cluburi, nu vor uita sa mentioneze ca, asculta mai de toate, dar are o simpatie aparte pentru Deepside Deejays. Si bineinteles, parintilor, unchilor, matusilor vor ridica in slavi Abba si Modern Talking.
A devenit extrem de complicat sa le explici oamenilor ca tu "asculti de toate". N-or sa te inteleaga nici in ruptul capului. Sau o sa te intrebe " De toate? si manele?" Pe cuvant. Aveti mare sanse sa va raspunda cineva " De toate in afara de manele!" - numai de frica de a nu se spune "basme" despre el. Si sa nu cumva sa asculti melodii de dragoste. Melodii din alea in care tipa sau tipul isi plange de mila ca l-a parasit iubitul/iubita. Zau, chestia asta are asa, un iz usor de manelist, ceea ce este intolerant intr-o societate democratica. Sa nu te puna sfantu'!
Lasand la o parte spalarea pe creier, orice fiinta umana la un moment dat va fi... ce va fi? Dezamagit in dragoste. Parasit, inselat, alea alea. Si ce va asculta? Melodii depresive, melancolice sau triste. Sau dimpotriva, piese de polaritate opusa: resentimente, ura. Perfect. "I-auzi ce-asculta asta. Dute ma de-aicea, cu sentimentalismele astea. Ce, plangi dupa una ca aia, ma? Barbatule!"Si tipul nostru asculta M2M - The day you went away.
Dar noi o sa vorbim despre Marion Raven, avand in vedere ca M2M au avut o cariera de 3 ani. Care s-a incheiat in 2002. De atunci, Raven si-a continuat cariera solo. Are trei albume, al patrulea fiind asteptat pentru toamna anului 2010. S-ar putea sa o stiti ca fiind vocea feminina din celebra piesa " It's all coming back to me now". Dar majoritatea se opresc aici. De aceea,voi aminti "Here I am" si "Falling away".
Deci basmul cu melodiile siropoase cade. Fiinta asta a noastra, complexa, are nevoie si de muzica de asta. Si stati linistiti ca nu se sinucide nimeni doar fiindca asculta o piesa de "despartire". Asculti piesa cu care rezonezi in momentul acela. Cine vrea sa se sinucida, se sinucide si fara muzica. Trecem la urmatorul basm. Sa nu asculti oamenii cand iti spun ca asculti muzica de "prosti", de "adolescenti", de "intelectuali". Nu suntem fiinte facute dupa tipare rigide. Ai putin bun-simt incat sa constientizezi ca fiecare trece prin mai multe etape. Chiar si cea de "prosti". Degeaba ii spui prostului ca e prost, daca e sa ducem lucrurile intr-atat. In lumea asta nu exista adevaruri absolute, orice lucru are doi poli, totul are doua extreme iar polii opusi au o natura identica, insa de grade diferite. Extremele se ating. Asa ca vei asculta muzica de prosti cat e necesar, ca sa-ti dai seama ca e de prosti. Apoi vei asculta muzica de adolescenti si apoi de intelectuali. Sau invers,de ce nu? Nu e nevoie sa-i dai peste nas niciunuia incercand sa-l aduci tu, evoluatul si plinul de simt artistic, la realitate pe cel care e mai prejos (pe scara muzicala) decat tine. Pentru ca vei demonstra ca tu, de fapt, n-ai invatat nimic pe tot traseul parcurs si ai ramas undeva legat mai jos decat el. Mai bine asteapta sa vina un individ care sa-ti spuna "Ma vad mai departe! Muzica pe care o ascultam nu ma mai reprezinta." Atunci simte-te liber sa-ti folosesti cultura muzicala pentru a-l ajuta sa "mearga mai departe" pe scara... evolutiei.
Cam pe cand fetele de la M2M au luat-o pe drumuri separate, o alta formatie se infiinta. Se numeste Razorlight si personal nu am intalnit informatii despre ea in presa romaneasca. Si fiindca nu suntem fiinte rigide, formatia se incadreaza in trei genuri: indie rock, post-punk revival, garage rock revival. Termeni care de altfel, in afara de primul, ne baga in ceata decat sa ne faca sa intelegem care-i treaba cu tipii astia. Oare e ceva diferit, oare nu? Diferit, e o notiune relativa.
Incercati sa le incadrati in categorii, daca chiar vreti sa va distrati. Inca o formatie interesant de catalogat ar putea fi Rise Against. Avand in vedere ca altii au catalogat-o drept harcore punk, punk rock, melodic hardcore. Baietii de la Rise Against si-au sarbatorit "aniversarea" a 10 ani de cariera in 2009.
Ca tot suntem in zona pop rock, alternative, l-as putea aminti si pe Rob Thomas. Care, saracul, n-a scapat nici el de furnicarul de catalogari care mai de care mai ciudate, el fiind incadarat si in categoria "Adult contemporary". De cand cu "Lonely no more" am impresia ca de pe la noi i s-a cam dus norocul. Totusi e bine de stiut ca el inca traieste, inca are piese care poate ar merita o ascultare:
Trecem la urmatorul basm, "ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este". Unul dintre preferatele mele de altfel. S-ar putea sa ti se intample, ca meloman incepator, ca oamenii sa te te ia peste picior la propriu, pentru ca vei asculta o melodie fara sa stii 100% versurile ei. O sa te faca sa te simti foarte prost, fiindca asculti o melodie pur si simplu pentru ca iti place cum suna, si nu pentru versuri, care au un mesaj deosebit de important. Si tu esti un prost pentru ca asculti melodia, nu versurile. Da, este adevarat, unele melodii chiar sunt concepute in asa fel incat sa transmita un mesaj important, dar CUVINTELE nu sunt totul. Puteti sa-mi spuneti cuvinte frumoase, pentru ca fara un instrumental deosebit, in ton cu mesajul, care sa trezeasca ceva in mine, mi-e totuna. Fara muzica ar fi doar atat, cuvinte frumoase. Muzica le poate da viata. Fara muzica sunt cuvinte. Ar fi tot arta, dar nu muzicala. Deci, ascultam muzica in primul rand pentru MUZICA. Niciun cantaret nu te va emotiona cantand despre pace, cand instrumentalul e unul de brutal death metal, grindcore, etc. Iar muzica nu ar mai depasi granitele, cum se spune, daca versurile singure ar face toata treaba. In vremuri demult apuse, n-a fost nevoie ca "Dragostea din tei" sa fie scrisa in engleza ca sa faca inconjurul lumii. Oare cum de lumea i-a iubit asa mult,chiar daca ei cantau in ...romana?! Mai sa fie. Nu mi-e rusine sa ascult melodii scrise in alte limbi si sa recunosc ca imi plac fara sa stiu la inceput traducerea versurilor. Si nu mi-e rusine sa recunosc ca ascult Simple Plan pentru melodiile lor saltarete si "adolescentine", fara sa-mi pese mereu de ceea ce zic. Asta referitor la un caz particular.
Ati avut vreodata sentimentul ca pe aceeasi melodie, s-ar potrivi la fel de bine si alte versuri? Asta e valabil pentru adevaratii artisti. Pentru ca altii isi vor ascunde non-talentul in muzica in vorbe. Un individ a spus la un moment dat ca pentru el, versurile exprima o mare lipsa de originalitate in muzica. E un lucru la care merita reflectat. Din lumea celor care... nu cuvanta, ii amintesc pe Richard Clayderman si Ryuichi Sakamoto. Richard Clayderman, da, pianistul francez. Daca ati auzit de el ma bucur. Stiu ca e un artist consacarat, de care pana si pe la noi s-a auzit. Nu chiar la orice colt de strada, dar are fanii lui si in Romania. Mi s-a parut doar ca este un exemplu excelent, un om cu o cariera solida in spate. A fost admis la Conservatorul din Paris la varsta de 12 ani si detine un numar impresionant de albume vandute.
In ceea ce-l priveste pe Ryuichi Sakamoto, e si el un artist cunoscut, dar poate nu pe la noi. Muzica lui are cu siguranta un iz mai oriental, fata de cea a lui Clayderman. Dar poate fi la fel de emotionanta. Si cred ca va transmite un sentiment, poate chiar un mesaj, fara ajutorul cuvantului. Si muzica este cuvant, adica intentie. Dar se face tarziu, si basmul trebuie sa ajunga la un final. Asa ca, in loc de incheiere, Ryuichi Sakamoto...
