Prima chestie de care te lovesti, daca vrei sa participi la Eurovision (faza nationala), este lipsa de politete si de informatie. Stau teveristii astia ca closca pe oua, acoperindu-le ca sa nu cumva sa vada cineva ce clocesc ei acolo-sa.
Ca, iaca n-avui de lucru si intrai si eu in troaca porcilor... Aveam un cantecel care ar fi putut concura cu mare succes la faza finala (europeana), si pentru ca este splendid (lauda-ma gura!), dar si in contextul calitatii destul de indoielnice a cantecelor prezentate acolo in ultimii... multi ani.
Asa ca, da telefon la TVR sa te informezi. Ce se intampla? Te poarta pe la tot felul de numere de interior, ca nu stie nimeni exact cine se ocupa de asta. Dupa ce ajungi unde trebuie, esti luat la trei-pazeste, ca oare cum ai indraznit sa-ideranjezi pe 'nealor din treburile lor importante. Nu vor sa-ti dea nici o informatie, ca-i secret de stat. De stat degeaba. Era pe la jumatatea lui ianuarie, cand mi s-a spus ca un material promotional deja ruleaza pe TV, iar "miercuri" (17 ian) vor fi afisate si niste pagini web. Ete, na! Ti-ai gasit! Aveau sa treaca 3 miercuri si paginile alea tot nu erau pe Internet.
Nu mi-a ramas decat sa vanez promotionalul. Greu a fost, pentru ca banditii l-au dat rar si nu tocmai la ore de varf. (Pai, sa stai sa urmaresti programele lor insipide, ore intregi, doar-doar o aparea vanatul?)
Cu greu, dar l-am prins. in afara de unele conditii pe care le cunosteam dinainte, mai aparea si o indicatie confuza: "Caseta/CDul trebuie insotit/a de un motto si de un numar de telefon".
Ce tampenie o mai fi si asta? Deci, in loc sa trimiti toate datele de identificare - titlu, numele artistului, contactul, o foaie cu versurile s.a. - trebuia sa te pitulezi dupa un... motto!
Treaba asta cu mottoul este, de fapt, o ramasita de pe vremuri, cand se faceau tot concursuri muzicale aranjate, si, ca sa fie mai putine discutii, ca sa se limiteze banuielile de favoritism, concurentii erau ascunsi dupa acest nenorocit de motto. Acum, vedeti cat de tampita e aceasta solutie: ca daca eu as fi in juriu, iar pila mea ar fi Elena Carstea (sa zicem), parca nu as sti sa-i identific piesa dupa voce; sau dupa 2-3 versuri, pe care mi le-ar sopti o pasarica dinainte. Sau parca nu s-ar putea sti mottoul dinainte! Asta nu este decat un fel de a te scarpina cu mana dreapta la urechea stanga, o idee creata a unei minti imbarligate.
Intuind potentialul distructiv al acestui motto, am incercat sa-i descifrez misterul. Am sunat de mai multe ori la numerele indicate in promotional, dar nu era nimeni acolo. Eram curios sa aflu: unde trebuie scris acel motto (si numarul de telefon)? pe o fila separata, pe coperta CDului sau chiar pe CD? este interzis sa scriu titlul piesei si numele interpretului? la ce adresa web au afisat anuntul (daca)?...
Am apelat la ajutorul unor cunostinte din Bucuresti, care puteau da mai usor (si mai ieftin) de persoanele de la capatul firului. Dupa ce au reusit sa dea - cu mari eforturi -, raspunsul a fost cam asa: "am vorbit cu cea de acolo si mi-a spus ca motto-ul trebuie scris pe o foaie de hartie sau pe CD, impreuna cu nr de telefon. Numele tau si al piesei nu trebuie sa le scrii (vor lua ei legatura prin telefon cu tine), iar la site-ul cu informatii, inca se lucreaza. (nu am intrebat-o la ce adresa il gasesc, ca si asa incepuse sa se enerveze si nu vroiam sa o apuce "toate alea" la telefon)".
Cu o sapamana inainte de termenul limita pentru expedierea cantecelor, apar si paginile web, deci cand era prea tarziu ca sa fie de vreun folos. Le-a luat 4 saptamani sa scrie 4 pagini! Specialisti, nu gluma! Evident ca nu era nici o explicatie despre modul de pregatire a materialului de concurs (v eurovision2002.tvr.ro).
E drept ca se indica o adresa de email pentru informatii suplimentare (eurovision@tvr.ro), dar - Surprize, surprize! - credeti ca era cineva acolo sa raspunda? C-es' copil? Mai mult, tolomacul ala care a scris paginile, pe adresa de email nu a pus o hiper-legatura de tip email, ci una de tip... pagina (eurovision2002.tvr.ro/mailto)! Numai ca pagina asta nu exista! Asa ca, fraierii sa o tot clickaie.
Pe 11 feb, TVR a organizat o conferinta de presa in legatura cu preselectia nationala. Am prins doar finalul transmisiei pe OTV (ce ironie! TVR nu si-a transmis propria conferinta de presa!), in care aparea una din organizatori, o bahornita uraaataa, ca nascuta de somnul ratiunii, si cu o voce cavernoasa cu care s-ar fi mandrit orisice padurar, pre nume Irina Corbu. Asta a debitat ceva despre cat de minunat o sa fie mecanismul de televotare la selectia nationala. Pai, la lipsa lor de profesionalism, cat de minunat poa' sa fie? "Stai sa vezi!"
A 2a zi, ziarul National scria sub titlul 165 de melodii se bat pentru calificarea la Eurovision 2002: "165 de casete cu melodii in premiera, de maximum 3 minute, au fost aduse la TVR in plicuri cu motto si cu datele autorului inchise in alt plic, sigilat". HO-PAA! Care date, care alt plic, care sigilat??? Nicaieri, nimeni nu a spus in MOD PUBLIC ceva despre vreun alt plic, cu sau fara date, sigilat sau nesigilat, cu spaga sau fara!!! Dar cei care au trimis astfel de plicuri, de unde stiau de ele?, ca public nu s-a spus decat sa se indice un motto si numarul de telefon!
Astfel, banditii din TVR au mai crestat in raboj o magarie. Nu esti din gasca, stai pe tusa lu' Corbeanca!
Am cerut la adresa de email de mai sus sa se afiseze public, pe Internet, lista pieselor inscrise. Nu dau nici un premiu pentru cine ghiceste ce efect a avut cererea mea! Zero barat!
Dar banditismul si imbecilitatea organizatorilor nu se opresc aici! Preselectia trebuia facuta de 5 jurii (?!), din care cel mai ciudat a fost cel al "publicului". Care public? Stie cineva de vreun anunt? Publicul acela dupa ce criterii a fost selectat? Interogatii retorice. Ei bine, juriile trebuiau sa judece piesele pe 14 feb. Cum adica: "si ce-i cu asta?" Pai, hai sa socotim: 165 de piese a 3 minute, plus inca 1-2 minute pentru diferite manevre organizatorice, fac vreo 13-14 ore. Dar oamenii aia mai trebuie sa mai dezbata, sa faca si niste pauze, nu? inca vreo 2-3 ore. Total vreo 16 ore. Adica munca de 2 zile, cel putin.
Cu toate acestea, chiar pe 14 feb, in jurnalul TVR de la ora 20, Dana Razboiu era in masura sa anunte cele 18 melodii selectate, inclusiv titlurile si interpretii!... Ce oameni eficienti, dom'le!
In afara de asta, iata si cateva stupizenii din asa-zisul regulament (in ortografia originala!):
"Juriul va decide de comun acord daca se admit sau nu contestatii" Dar concurentii de unde sa afle? Din minunatul sistem de informare organizat de TVR? Dar care juriu? ca sunt 5!
"La finalul preselectiei juriul poate decide ca numarul de piese ramase pentru selectia nationala sa fie mai mic de 20, limita minima fiind de 15." Glosa: Chiar daca se spusese ca vor fi selectionate 20 de piese, juriul (care juriu???), daca vrea muschiu' lui, poate hotara daca se limiteaza la cei ai casei, sau mai face loc si altora, ca de asta se fac regulamente, sa fie clare si sa fie respectate intocmai, nu?
Evident ca am trimis o contestatie-protest la mai multe adrese de email din TVR, dar le-a luat cineva ("juriul"!...) in seama? Da' de unde? Ori vorbesti cu nesimtitii de ei, ori cu un tomberon de gunoi tot aia e! Tot atata atentie primesti...
Avand in vedere viciile de procedura si proasta si non-profesionala organizare, in general, cer anularea si reluarea fazei de preselectie nationala. O copie adaptata a acestui material va fi trimisa si la European Broadcasting Union (EBU), organizatorul general al concursului Eurovision, si altor situri de pe Internet care se ocupa de acest concurs. Ca si in politica, poate ca mafia interna va fi sparta (sau macar deranjata) din exterior, daca din interior e imposibil.
Dincolo de aceasta contestare a viciilor de procedura, piesa inscrisa de mine a indeplinit cu rigurozitate toate conditiile impuse, cel putin cele facute publice. Pentru cine vrea sa aprecieze si calitatea ei artistica, este disponibila AICI: (http://www.geocities.com/sorein_ro/frozwat.mp3 , fisier MP3, cca 4 MB).
Este o balada pop, plina de melancolie, cu un delicat solo de pian si inca unul de viola, cu versuri - desi in engleza - avand un profund parfum local, vorbind despre cat de grea e viata unui intelectual intr-o tara in care prostul e la mare cinste. Va dati seama cat de "slaba" este, daca nici macar nu a trecut de preselectie, desi au mai ramas vreo 2 locuri libere! Astfel dupa matrapazlacurile si manariile facute de TVR, Romania se va duce iarasi la faza finala, cu tot felul de mure si de Luminite, numai ca sa se bata cu Turcia si Islanda pentru locul 25!
SORE IN
Sprijiniti lupta impotriva prostiei. Nu intoarceti capul in alta parte.
SOMOIOGUL DE SPAN
loading...