Dupa cateva articole publicate aici de alti membri care s-au axat pe "desfiintarea" unor melodii comerciale, m-am gandit sa atrag atentia asupra unei piese mai putin cunoscute: "O viata este prea mult" a formatiei Trooper.

Se spune ca geniul vine din suferinta si nu din fericire. Zicala nu se dezminte nici cand vine vorba de aceasta melodie. Piesa este o apologie la adresa vietii si mortii. Cele doua planuri sunt lasate sa se "raceasca" de-a lungul piesei asemeni unei cafele. Iubirea este tigara care o acompaniaza spre inevitabilul sfarsit. Numai autorul versurilor ne poate spune in ce abisuri a putut cobori pentru a crea aceasta veritabila opera de arta.

Piesa este impartita in patru parti usor de deosebit datorita ritmului melodic diferit. Fiecare parte este caracterizata de un ingredient suplimentar celor doua mai sus mentionate, vizibil dincolo de versurile si asa fenomenale. Melodia incepe printr-o minciuna. Aceea ca totul s-a sfarsit o data cu separarea. Ne este aratata speranta pentru o lume mai buna pentru sine care ne da si un eventual motiv al despartirii si anume egoismul- viata in unul care contravine principiilor iubirii.

Partea secunda da startul unui delir, unei depresii profunde si unei angoase datorita golului lasat. Indragostitul este "devorat" de nostalgie si incepe sa-si realizeze neputinta desi incearca sa pangareasca orice amintire. Este macinat de regrete si clacheaza. O doreste inapoi.

Mai departe ne intampina o furie la adresa intregii existente, inclusiv a iubitei. Sunt redate franturi ale motivelor separarii la care se adauga propria vina. Aparent relatia se termina din motive puerile si total incompatibile cu maretia acestor sentimente. Un paradox.

De-a lungul intregii piese vedem cum indragostitul incearca sa se opuna propriilor sale sentimente iar ultima parte este caracterizata printr-un deplin abandon al acestor incercari. Se lasa consumat de iubire iar ciclul se incheie. Sau nu? Oare un moment de iubire adevarata este prea mult pentru o viata de om?