Sunt multi care judeca muzica romaneasca intr-un mod sau altul, cu argumente mai mult sau mai putin viabile. Eu ma numar printre ei. Recunosc - muzica romaneasca ma intereseaza, imi place sa observ ce apare nou, imi place sa stiu ce evenimente au loc. Dar, in acelasi timp, imi place sa pun intrebari, sa trec prin filtrul mintii, sa judec ceea ce se intampla in jurul meu. Nu de putine ori am criticat anumiti interpreti sau mi-au displacut melodii care erau in voga, si nu m-am simtit deloc "impotriva curentului".

Muzica romaneasca a cunoscut si va cunoaste mereu pareri pro si contra .Indiferent de aceste pareri insa, ea a continuat sa existe, ba chiar as spune ca a inflorit: Opiniile PRO lauda, opiniile CONTRA corijeaza. Muzica romaneasca, in ciuda amplorii pe care a luat-o in ultimii ani, se afla inca in stadiul de larva si trebuie sa invete din propriile greseli tocmai pentru a se transforma in fluture.

Desi nu agreez toate trupele si toti solistii care apar pe piata in ziua de azi, nu pot spune ca fenomenul in sine nu ma bucura. Sa ne gandim putin: acum 5-6 ani, mai precis prin 1995, muzica romaneasca era o prezenta ocazionala, ca sa nu spun rarisima prin topurile radiourilor, iar in ceea ce priveste publiculA tineretul nici ca voia sa auda de vreo melodie romaneasca. Imi amintesc de vremurile cand eram fan Madalina Manole iar acest lucru le parea colegilor mei de scoala cea mai mare ciudatenie posibila, ba chiar si unei bune parti din adultii din jurul meu. In urma cu 5-6 ani, notiunea de ,,fan'' era de neasociat cu orice avea legatura cu muzica romaneasca.

Personal, pot spune ca am simtit la intensitate maxima evolutia ascendenta a muzicii romanesti, avand in vedere ca trecerea de la "Muzica romaneasca? Ce-i aia?" la "Backstreet Boys? Aia care seamana cu 3rei Sud-Est" a fost concomitenta cu trecerea mea de la copilarie la adolescenta. Primele formatii romanesti de care imi aduc aminte au fost Class, T-Short si Gaz pe foc, primele semne ca muzica romaneasca tinde sa "scoata capul" printre zecile de formatii straine care invadasera piata. Daca am rasfoi o revista de muzica din acele timpuri (suna f. indepartat, desi au trecut numai 6 ani), nu mica ne-ar fi mirarea sa descoperim o proportie de 98% dedicata solistilor si formatiilor straine si poate un 2%, cu generozitate presupus, despre vreo "Mamaia" sau alte evenimente tinand de muzica romaneasca. In rest nimic.

Odata cu aceste trei trupe insa, "Ratusca cea urata (si netalentata, as adauga eu, in acest context)", cum era privita pana atunci muzica romaneasca, a reusit sa intre in atentia publicului si mai ales a tinerilor, ale caror urechi fusesera pana atunci educate indelung in cosmopolitismul muzicii internationale.

Nu stiu daca a fost strict meritul celor trei formatii amintite de a fi deschis "apetitul" pentru muzica romaneasca sau daca pur si simplu au fost primul raspuns la o cerere, la o nevoie de muzica in limba romana. Cert este ca, de aici si pana la Andre, Valahia, 3rei Sud-Est, N&D, Candy si alte zeci de trupe si de solisti aparuti pe firmamentul muzicii romanesti, nu a fost decat un pas. Brusc, Backstreet Boys, TLC, Mariah Carey sau Michael Jackson au fost nevoiti sa-si cedeze statutul de lideri in topul preferintelor tinerilor romani. In revistele romanesti de muzica, in care odinioara gaseam postere cu Aqua, Shaggy, Kelly Family sau Boyzone, gasim acum postere cu Akcent, Alina sau O-Zone. Concertele-eveniment ale anului sunt cele la care participa marile trupe romanesti. La radio se asculta hit-urile romanesti intr-un ritm ametitor. Brusc, avem si Premiile Industriei Muzicale Romanesti, avem si MTV VMa, deja muzica romaneasca a devenit o INDUSTRIE. De aici incolo, parerile noastre pro sau contra sunt deja destul de relative si asta pentru ca muzica romaneasca EXISTA, sau, ca sa folosesc o expresie tipic americana, dar extrem de sugestiva, "traieste si da din picioare". Deja s-a ajuns la "fenomenul" muzica romaneasca si nici o parere singulara pro sau contra, chit ca ar veni din partea celui mai mare expert in muzica, nu poate schimba radical acest lucru. Tot ceea ce se poate face este ajutarea acestei industrii in vederea unei evolutii rationale si "sanatoase", trecerea de la promovarea pe baza de nepotisme sau de bani la cea pe baza de talent si vocatie. S-a pornit de la ideea "Bine ca exista muzica romaneasca", ajungandu-se in prezent la o lipsa totala de criterii in ceea ce priveste judecarea acesteia. Deja nu mai suntem in stadiul in care sa acceptam orice, atata timp cat e in limba romana. Muzica romaneasca s-a dezvoltat suficient de mult pentru a ajunge la o selectie. O selectie pe criterii valorice REALE. Voce, prezenta scenica, spontaneitate - TALENT!

De ce? In prezent, in muzica romaneasca exista zeci de trupe, ba chiar, la o numarare rapida, as zice ca se depaseste suta de trupe. O privire din afara asupra Romaniei ne-ar lipi cu siguranta eticheta de "Romania - tara cu cea mai mare densitate de talente pe metru patrat". O fi bine, o fi rau, asta ramane la latitudinea fiecaruia. Eu, personal, am avut ocazia sa privesc aceasta situatie prin comparatie.

De curand, am avut ocazia sa aflu mai multe despre industria muzicala italiana, de la o persoana care are o trupa si incearca sa se impuna pe piata muzicala a Italiei. Ceea ce am aflat contrasteaza puternic cu realitatea noastra. Muzica italiana este un cerc inchis, in care putini reusesc sa se impuna iar acest lucru poate parea o ironie, avand in vedere toate valorile si marile nume pe care le-a dat aceasta tara de-a lungul vremurilor. Cu toate astea, e adevarat. Poti avea talent, bunavointa, stofa de star - nu conteaza. Nimeni nu e dispus sa investeasca in tine, sa riste; s-a ajuns aproape la un monopol. Exista 4-5 formatii cunoscute, tot vreo 4-5 solisti cunoscuti. In rest... un popor de talentati anonimi. Am vrut sa cumpar muzica italiana dintr-un megastore de-al lor si am gasit cateva trupe tinere care si-au scos de bine de rau un single si canta prin discotecile italiene, apoi deja-clasicii Laura Pausini, Ramazotti, plus noile talente gen Tiziano Ferro sau Paola&Chiara, in rest nimic. Muzica italiana de la ora actuala incape cu prisosinta in doua rafturi. De altfel, toti tinerii italieni asculta Pink, J.Lo , Lenny Kravitz sau Shakira. Ascultandu-i vorbind despre muzica italiana mi-am amintit fara sa vreau de cum priveau romanii muzica autohtona acum 6 aniA  La italieni, ca si la noi pana de curand, nu prea se vorbeste cu inflacarare despre muzica autohtona. Se mai asculta la radio, se tolereaza, se pomeneste de vreo ,,2-3 mai acceptabileA '' de cate ori un strain se intereseaza de cele mai tari trupeA  Asta e situatia lor. Stau si ma gandesc atunciA oare cum e mai bine? Varianta italiana , in care ai nevoie de mult-mult noroc pentru a-ti face un nume, chit ca ai talent si dorinta sau varianta romaneasca, in care talentul a incetat a mai fi o conditie indispensabila

S-a ajuns, din pacate, la o politica de promovare a trupelor pe principii cel putin indoielnice. Alta concluzie nu se poate trage in conditiile in care "putin material, multa piele" a devenit un criteriu mai important de evaluare decat vocea. Practic, romanii se duc la concerte (si nu ma refer la toate trupele, dar la o majoritate covarsitoare) pentru a vedea o IMAGINE. O "ea" imbracata intr-o fusta dintr-o cravata, dansand de mama focului in timp ce banda merge nestingherita, sau un "el" imbracat "periculos" si mimand cu microfonul inchis. Binteinteles cu variantele aferente "ei" si "ele".

Playback-ul este deja ocrotit de un argument deosebit de comod si de la indemana pe care l-au folosit, cel putin o data, toate trupele: "Nu exista instalatii de sunet, nu exista conditii".

Ma intreb insa, poate cu naivitate, poate cu vreun strop de dreptate, de vreme ce vorbim de o industrie muzicala romaneasca, de vreme ce se scot cd-uri peste cd-uri si se fac promovari agresive pe toate posturile de televiziune, de ce oare tocmai banii de investit in instalatii performante tind sa devina un element neglijabil? Ce promovare mai buna pentru un artist decat un concert live in care sa se arate intr-adevar masura talentului sau? Ce mandrie mai mare decat aceea de a realiza un adevarat spectacol, de a ridica o sala in picioare? Fiindca tare ma indoiesc de faptul ca un CD care se deruleaza pe fundalul unui dans gen "stanga unu, dreapta doi" poate sa smulga cu adevarat admiratia multimii...

Ceea ce sta in spatele acestei temeri de a canta live este insa mult mai simplu si lipsit de subtilitati. A canta "live" inseamna a-ti folosi vocea, ceea ce este OK pentru o buna parte din solistii si trupele romanesti. Problema nu sta insa in cei 50-60% care si-ar putea sustine, cu putin exercitiu, concertele live, ci in restul de 40-50% care ar dezamagi in mod clar, pierzandu-si astfel fanii si reputatia. Tocmai aici intervine problema.

Interpretii se declara agresati de politica anti-playback, se sustine sus si tare ca aceasta campanie este total nefondata, ca ei sunt artisti si nu sunt obligati sa cante 100% live, etc, etc. Sunt de acord, nu ii obliga nimeni, insa ma gandesc si eu, ca membru al publicului: oare de ce sa ma duc la un concert al trupei X, daca stiu ca se va face playback? Ca sa imi vad idolul, pe X, Y sau Z, cum danseaza de mama focului in timp ce pe fundal se aude CD-ul pe care il am si acasa? Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar eu una as prefera, in aceste conditii, sa imi cumpar un bilet la balet sau la orice alt spectacol de dans. Cel putin acolo mi se spune de la bun inceput ca cei de pe scena DOAR danseaza si nu se ajunge la postura penibila de a mima intr-un microfon inchis.

Momentan, in muzica romaneasca, oricine are bani isi poate "tranti" usor o melodie+album+videoclip, in timp ce poate o voce mai buna, dar nu atat de dotata financiar, se pierde printr-un colt al tarii, necunoscuta nimanui. Un paradox, dar care nu mai mira pe nimeni.

Dupa parerea mea, adevaratul merit al unui producator nu este acela de a scoate 10 trupe noi pe luna sau 50 de trupe pe an, ci este acela de a descoperi adevaratele talente, voci care sa permita muzicii romanesti sa treaca de granitele tarii (nu asta e visul oricarui artist roman?) si care sa aiba viitor. Pentru asta insa, e nevoie de initiativa, de o doza de risc si de abilitate. Din pacate, se pare ca acestea sunt date destul de rar intalnite in CV-urile producatorilor romani.

Ca o incheiere consider ca noi toti, ca romani, ar trebui sa ne simtim mandri de un lucru. Spre deosebire de alte tari europene (si nu e vorba doar de Italia) unde artistii de peste Ocean fac legea, Romania se poate lauda cu o industrie muzicala autohtona si cu un public care gusta din plin acest gen de muzica. Ca aceasta industrie muzicala are nevoie de retusuri, de perfectionare, de o selectie mai riguroasa, asta e un alt capitol. Esential este ca muzica romaneasca se cere. Si e totusi mare lucru. Tocmai din acest motiv, pentru ca se cere si e in top, artistii romani ar trebui sa stea si sa se gandeasca un pic mai bine la carierele lor, la ceea ce vor sa devina si mai ales la respectul pe care il datoreaza publicului. In fond, fiecare artist alege singur daca vrea sa ramana un interpret de-o vara sau daca aspira la o continuitate, la o EVOLUTIE si nu la un REGRES. Fiindca, in cele din urma, publicul se va satura de falsele promovari si de imaginile fara profunzime si aici as indrazni sa dau un citat al carui autor nu mi-l amintesc dar care mi se pare ca surprinde esenta acestei idei : "Un adevarat artist e cel care educa publicul si nu publicul e cel care-l educa pe artist".