Daca ma tot plang ca muzica nu mai este ce-a fost odata, oamenii nu mai sunt la fel, valorile... si asa mai departe, vin si cu o plangere atemporala: Petrecerile!!! Spun atemporala pentru ca nu am avut niciodata petreceri "ca afara". Asa ca nu pot sa suspin dupa timpuri trecute. Suspin dupa timpuri netraite inca de noi.

White Party - notiunea a ajus si la noi, desi in America aceste petreceri se organizeaza din 1980. Asta inseamna de 29 de ani. Schema e simpla - toata lumea trebuie sa vina imbracata complet in alb. Aceste petreceri au inceput in Miami - Florida, California si Canada (voila niste destinatii unde ne-am dori si noi sa ajungem). Prima White Party se organiza in fiecare februarie, in clubul "The Saint" si era un fel de manifest al organizatiilor gay. Dupa cativa ani acest gen de petrecere a avut "surori" in majoritatea statelor americane. Daca la noi este un "new entry", pe alte meleaguri face deja parte din portofoliul "oldies but goldies".

Costume Party - conceptul acestei petreceri se trage de la "carnavalul venetian", o binecunoscuta modalitate de distractie. Despre primul carnaval venetian sunt date care atesta ca s-ar fi tinut in 1260. Participantii trebuiau fie sa fie costumati complet, fie sa poarte o masca care sa le ascunda fata. Se pare ca atunci era un motiv destul de intemeiat de "swing" (schimbarea partenerului pentru o partida sexuala) si chiar sex in grup. Nu spun ca mi-ar placea sa se intample asta, dar de la Costume Party la... tristeturile din Romania (unde am fost si eu invitata) e o cale lunga!

Noi nu avem curajul sa ne distram. Pentru romani distractia inseamna mult, mult, mult alcool, droguri ieftine si house (si nici macar nu e toata lumea imbracata in alb). LA noi din pacate singurele locuri unde oamenii se aduna (nu neaparat se si distreaza) sunt cluburile de fitze, unde femeile vin sa-si etaleze tzoalele scumpe, barbatii sa agate, italienii sa plateasca romance (no offence).

Aici este la moda sa stai, sa te plimbi, ignorand parca ritmul care urla din difuzoarele supradimensionate. "Da bine" sa stai cu un pahar intr-o mana si cu mobilul schimb in cealalta, si eventual cu ochelarii de soare pe ochi. Cei care danseaza o fac pentru ca sunt ori prea beti, ori pentru ca nu au nici o sansa sa "combine", asa ca... sa dansam.

Suntem atat de preocupati sa aratam bine, sa nu ni se ridice bluza, sa nu transpire tricoul, sa nu se strice rujul, incat am uitat sa ne distram. Daca ne-am fi nascut pe o alta parte a globului, probabil ca i-am crede pe cei care spun "sunt mandru ca sunt roman". Dar asa... Nu!

PS: Singurii care poti sa zici ca fac nota discordanta de la acest peisaj trist ar fi manelistii, urcati pe mese si aruncand cu banii... dar ei nu se pun caci vorbeam despre "romani"! :)