In fiecare vara, o moda se naste, sau mai degraba e avortata. Incepe sa se faca simtita inca din primavara si numai toamna cred ca e-n stare s-o ucida (ca, daca am putea, am ucide-o noi, unii dintre noi). Dar, ca in unele filme SF construite dupa sabloane, saminta monstrului supravietuieste la final, adica in septembrie, cind nimeni nu se asteapta, creste peste iarna fara sa stim de ea (unde e, cu ce se hraneste, ce o sa dea la iveala) si monstrul renaste iar vara viitoare, cu chipul mai vulgar fardat, dupa cum se vede in ultimii ani. Pentru unii, moda kitsch-oasa a verii aduce un veritabil calvar; pentru altii, insa, e distractie, mama! - si pe ei ii putem invinui pentru chinul nostru. Vara asta, in tara foaaarte fresh, moda s-a numit: roz-mov si prea multa muzica penibila si stridenta cu "Ce bine e la mare / tra-la-la si tra-la-la / e hip hop, ba e manea!", incit daca Marea Neagra ar avea urechi, s-ar innegri si mai tare, de furie. Fete frumoase, cu plete blonde, dintre care unele poate chiar stiu sa nu puna virgula intre subiect si predicat, isi misca buricul repede, pe sub maieuri sclipitoare, intru dovada ca sint pustoaice de treaba, ca moda nu le e straina, ca tot ceea ce-i place masculului plin de aur le place si lor. Chiar daca muzica asta, asa-zisa romaneasca, musteste de fapt, de prea multe ori, de influentele unei etnii pe care o injuram zilnic. Si pe ai carei reprezentanti nu-i putem invinovati ca ne invadeaza pina si muzica, pentru ca le-o imprumutam noi, de buna voie si nesiliti de nimeni, balansindu-ne soldurile cu zimbetul pe buze. Danseaza tot romanul pe muzica lor si nu mai e aproape nici o diferenta intre cum isi invirte Piranda fustele si cum dau blondele noastre din buric.

Poti sa incerci sa te faci ca nu-ti pasa. Dar cum sa scapi, cind de peste tot te invadeaza monstrul nerusinat? In fiecare zi tentacule de muzica saltareata, cu versuri tembele de-a dreptul, te gituie tisnind din boxele unor imbecili, cind mergi si tu ca omul, in doua picioare, pe trotuar. Imbecili tot mai multi la numar si tot mai siguri ca trebuie sa-ti impartaseasca starea lor de bine. Chiar daca pe tine asta te face sa versi. Mergi la serviciu, mergi la cumparaturi, in orice incapere trebuie sa existe macar un radio care face si el jocul prostului gust. Ajungi acasa, televizorul e complice si el. Totul e deja virusat, nu mai ai scaparea... Bun, dar sa zicem ca poti totusi sa te protejezi, ca esti inzestrat cu vointaa... Sa presupunem ca reusesti sa-ti vezi de ale tale si nici nu te trezesti fredonind rusinat, fara sa vrei, un refren din cele purtatoare de virus. Dar nu e doar muzica si nu e doar vara (mai sint unii, periculosi, in mintea carora - vorba vine "minte"- e vara mereu)a...

Adeptii "modei de vara" pacatuiesc prin agresivitatea cu care vor sa te traga in virtejul lor spurcat de veselie nemotivata, fardata excesiv, cu prea lungi gene false, cu iz de tirg in care se vind ghemotoace lipicioase de popcorn roz. Ei, galagiosii, vor sa vorbesti pe limba lor, sa lasi dracului ifosele si sa te distrezi! Se cred datori sa te faca se te simti bine, cu ei! Si tu esti, din fericire, incapabil; pentru ca te simti perfect, dar pe limba ta, si vezi frumusetea in alte parti, asa, cum poti s-o zaresti, de exemplu, in floarea care rasarise din balega uscata, in "Prima iubire", a lui Beckett. N-o sa auzim insa niciodata muzica noastra, a celorlalti, data la maximum pe strada, cum nici Emily Watson cintind la violoncel nu ar aduce profit revistei care ar pune-o pe ea in locul Pamelei Anderson pe prima pagina, si nici n-o sa strige nimeni duminica dimineata in fata blocului: "Vecine, lichidare de stoc la librarie! Carti bune cu pret redus!". Cultura si bunul simt nu stiu sa fie galagioase.