Celebrul DJ si producator Fatboy Slim va concerta in Romania pe 5 august, dupa cum anunta The Mission, printr-un comunicat. Show-ul va avea loc in Mamaia, la Ultima Playa iar accesul se va face incepand cu ora 17.00. Evenimentul face parte dintr-un turneu in care sunt incluse Japonia, Marea Britanie si Spania.
Pe langa muzica lui Fatboy Slim, cei prezenti la Ultima Playa ii vor mai asculta pe Vania si Rhadoo, care vor asigura deschiderea si Haute Culture - alias Dobrica de la Suie Paparude, care va evolua la final. Concertele pe plaja marca Fatboy Slim sunt adevarate show-uri de sunet si lumini care atrag peste tot in lume mii de fani. La concertul de anul trecut din Rio de Janeiro, DJ-ul a reusit performanta de a strange nu mai putin de 300.000 de oameni.
La primele 4 albume, “Better Living Through Chemistry”, “You`ve Come A Long Way Baby”, “Halfway Between The Gutter And The Stars” si “Palookaville”, a colaborat cu artisti celebri: de la Bootsy Collins (Weapon of Choice) la Blur si chiar regretatul Jim Morrison (Sunset Bird of Prey). Fatboy Slim s-a remarcat si prin videoclipurile sale, memorabil fiind cel al piesei "Weapon Of Choice", in care a jucat celebrul Christopher Walken. Quentin Leo Cook sau Norman Cook, pe numele sau real, vine din Marea Britanie iar stilul lui muzical este big beat, o combinatie intre hip hop, breackbeat, rock si r`n`b. FatBoy Slim a primit Discul de Platina pentru doua piese renumite: "The Rockafeller Skank" si "Praise you" de pe albumul "You`ve Come a Long Way, Baby", lansat in 1998.
Pretul biletelor pentru acest eveniment este de 44 RON pana la data de 4 august, iar la intrare pretul va fi de 60 RON. De asemenea, puteti obtine o invitatie la concertul lui Fatboy Slim sunand la ProFM si intrand in direct pentru a raspunde coret la o intrebare legata de eveniment. Accesul persoanelor sub 18 ani este strict interzis.
loading...