
Miercuri, 14 noiembrie, ora 23, la Muzica de Club A, vom avea parte si de foarte mult umor, exprimat in dulcele grai moldovenesc, fiindca pe scena se vor afla baietii de la Fara Zahar. Bobo si Bobi, fondatorii trupei, ne vor delecta cu povestile lor, inspirate din viata unei Romanii rurale aflata de ceva timp incoace intr-un continuu proces de adaptare la modernitate.
Transformarile sunt adesea cam fortate si dau nastere unor personaje si situatii ridicole, pe care cei de la Fara Zahar le descriu cu o ironie necrutatoare. Muzica lor, un amalgam de rock, folk si hip-hop, completeaza o atmosfera hilara, ce capata adesea tente suprarealiste.
Fara Zahar deja la activ trei albume, Episodu' unu: Amenintarea faitonului (2003), Episodu' 2 de la Dorohoi (2005) si Neamul lui Penes Curcanul (2008), iar cel de al patrulea se afla momentan in lucru. La acestea se mai adauga si opt videoclip-uri de impact.
Pe scena, Bobo (voce, chitara electrica) si Bobi (voce, chitara acustica) sunt sustinuti de o sectie ritmica alcatuita din George Maxim (bass) si Alex Neagu (tobe).
loading...