Cu chiu, cu vai, cu ploaie, cu intarzieri afost NoiseFun Festival. Evenimentul, ce se doreste a fi primul festival dehardcore din Romania,a reunit duminica dupa-amiaza la Arenele Romane o mana de oameni. Mana malnutritacu foarte putine degetele, trebuie spus. Recunosc inca de la inceput cainteresul meu fata de manifestare tinea mai mult de poze si nu de muzica pentruca eu si hardcorul avem o relatie bazata pe remarci sarcastice cu privire laritualurile animalice de verificare a potentei. Hardcore-ul este Gigi Muschiiar eu sunt o doamna, deci nu merge.

Am blagoslovit deci adunarea cu serena-miprezenta in jurul orei 14.00, cand Iod, fani KoRn, isi terminau recitalul.Locatia, deprimanta si nepotrivita cu numarul de participanti, fusese ornata cuun cort anti-ploaie, lucru ce s-a dovedit foarte util caci se pare ca pana sihardcoristii se tem de ceva, si anume de precipitatii.

Au performat Proof si dodiez, intr-un dulcesi violent stil clasic marca Bucuresti, demonstrand la randul lor ca ascultamuzica buna, mult mai complicata decat preferintele baietilor de la Iod.Godmode au sesizat parte din penibilul situatiei, dedicand cu 'de la nasu'mare, niste milioane', lucru ce, chiar daca pare socant, nu a miscat pe nimeni.E adevarat, un aer general de sictir si regret fata de litoralul din Vama Vecheplutea in aer, ingreunand vizibil actul muzical. Au existat totusi manifestarispecifice de dans si antren, care, din pacate, nu implicau decat un sfert dinparticipanti, restul fiind ori din organizare ori din trupe. Dupa Pistol cuCapse, un fel de Mirabela Dauer al festivalului, lumea si-a adus aminte ca imbufnareaprovoaca riduri si a gasit totusi ca e de buna cuviinta sa se simta bine.Oricum, eram toti o mare familie acolo, uniti nu neaparat de muzica, ci deactul nobil si dezinteresat de "a sustine scena underground". M-am simtitutila, macar atat.

Spre disperarea mea pur personala au urcat pe scena Crize,o trupa foarte dinamica ce suna exceptional live pentru genul abordat si care, de-alungul timpului, si-a gasit un stil ce, macar prin duritate, ramane completinaccesibil multor trupe. Bine, ramane intrebarea cate trupe gen Crize poatesuporta auzul uman intr-o seara, dar asta e dilema mea.

Coma, apoi Implant pentru refuz, doua trupede capatai ale scenei la a carei supravietuire contribuisem. Incercand timid saiau pulsul publicului, am aflat ca ori au rupt, ori hardcoristii i-au ignoratcomplet. Pentru mine, Coma sunt absolut incantatori dar, clacand la finalizarenu suna niciodata atat de bine cum ar trebui iar la IPR prefer concertele declub.

Cu nesfarsita incantare am vazut Born fromPain, caci de auzit nu mai auzeam de la dodiez. Mi-am dat atunci seama ca nusustin totusi scena aia cum trebuie caci nu am luat parte la schemele foartecomplicate de dovedire a aprecierii. Ele au nume in engleza si sunt un fel deteam work dus la extrem. Apoi a venit ploaia, apoi ora de asteptare in van,apoi cei de la Burn the 8 track, adica Sandra Ladosi si, intr-un final,trupa pe care o astepta toata lumea, inclusiv cei care plecasera de mult acasa,Death Before Dishonor.

Alte ritualuri, alte scheme. Eu ma bucur cand lumea sebucura: 50 de oameni ramasi jubilau timid in interiorul lor. A urmat capul deafis al serii, Ignite din Orange County, deci sudisti darnu oricum ci sudisti anti-Bush. M-am bucurat in sinea mea ca cei care intra pesite-ul muzicabuna.ro nu asculta hardcore si am plecat acasa cu sentimentulmuncii bine realizate. M-am asezat tacticos picior peste picior in taxi, incantataca, cel putin hormonal vorbind, nu sunt predispusa la astfel de incrancenaritipic masculine.





*mai multe poze in galeria foto.